Echipa orădeană de fotbal FC Bihor a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, jocul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", în compania argeşenilor de la CS Mioveni.

La pauză oaspeţii conduceau cu 1-0, prin golul marcat de Roberto Ayza, în minutul 30, egalarea survenind la 5 minute de la reluare, în minutul 50, când a înscris din penalti Cosmin Letan.

Partida a început cu o uşoară dominare a oaspeţilor. Din minutul 5, însă, FC Bihor a pus stăpânire pe joc şi până prin minutul 23 şi-a creat câteva ocazii prin Fl. Pop, angajat în careu de Hadăr în minutul 14, prin S. Ianc, care a şutat din 15 metri peste poartă în minutul 17, şi prin Zsombor Lukacs, care a şutat de la 25 de metri, pe lângă poartă.

În minutul 25, oaspeţii au avut o ocazia clară, când R. Ayza a reluat din 7 metri, dar a scos de lângă bară portarul Smaranda. Ce nu a reuşit atunci cu piciorul jucătorul argeşenilor a izbutit însă cu capul 5 minute mai târziu, când a înscris din 6 metri, în urma unei centrări venite de pe partea dreaptă.

Până la pauză s-a mai consemnat un şut al lui Hadăr, de la FC Bihor, în minutul 42, de la 25 de metri, peste poartă.

Conduşi cu 1-0 la finele primei reprize, jucătorii orădeni au revenit ceva mai motivaţi de la vestiare în partea a doua, iar în minutul 50 au obţinut un penalti, scos de Raymond Lukacs, cel care a fost faultat în careu de M. Olteanu. Lovitura de la 11 metri a fost executată de fundaşul dreapta Cosmin Letan, care a înscris cu un şut pe jos, în dreapta porţi lui Ciucă.

Deşi a fost mai prezentă în joc în repriza a doua, având o anumită dominare teritorială, echipa gazdă nu a mai reuşit să găsească drumul spre gol, ocaziile create nepunând în real pericol poarte adversă, în timp ce oaspeţii au ripostat pe contraatac.

În minutul 72, C. Letan a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, a reţinut însă de la vinclu portarul Ciucă, iar în minutul 73, în urma unei alte lovituri libere a orădenilor, mingea a fost trimisă peste bara transversală.

În replică, în minutul 85, R. Ayza a şutat din 15 metri, dar a reţinut Smaranda.

"Am suferit mult în prima repriză, încă ne căutăm formula ideală, atât putem în momentul de faţă. Consider însă că a fost un rezultat echitabil. În repriza a doua parcă am pus mai multe probleme. Am reuşit să şi marcăm. E greu, dar mergem înainte şi încercăm să scoatem maxim din fiecare meci", a declarat la final antrenorul echipei FC Bihor, Gheorghe Ghiţ.

"Din punctul meu de vedere este un rezultat echitabil, cele două echipe şi-au împărţit minutele de superioritate. În final, ne-am fi dorit să câştigăm cele trei puncte, fiindcă noi am deschis scorul. Aveam mare nevoie de ele pentru a ridica moralul jucătorilor mei, dar în cele din urmă trebuie să fiu mulţumit şi cu un rezultat de egalitate. Am trecut de borna zero şi punctul acesta le dă speranţe jucătorilor mei", a declarat, la rându-i, tehnicianul oaspeţilor, Ion Moldovan.

Pentru FC Bihor au evoluat în acest meci: Smaranda - Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Ţoca, Lupu - S. Ianc, M. Popa, Bic - Fl. Pop (min. 63 Ov. Popa), Zs. Lukacs (min. 46 R. Lukacs), Hadăr (min. 85 Haş)

De partea cealaltă, la CS Mioveni eu evoluat: Ciucă - Cotigă, Negoiţă, Pasăre, B. Stoica - Olteanu, Boboc (min. 81 Biceanu), A. Popa (min. 73 Năstăsie), Răuţă - Ayza, Tănasă (cpt.) (min. 90 Fl. Stan).

În celelalte partide din etapa a III-a a Ligii a II-a, Seria a II-a, disputate în prima parte a zilei de sâmbătă, CSM Râmnicu Vâlcea a câştigat jocul de acasă cu UTA cu scorul de 2-0, Gloria Bistriţa s-a impus la Slatina, cu acelaşi scor de 2-1, în faţa formaţiei FC Olt. FC Universitatea Craiova a câştigat, cu 1-0, la Motru, printr-un gol marcat în minutul 90+5, cum de altfel şi Olimpia Satu Mare s-a impus pe teren propriu la limită, tot cu 1-0, în faţa celor de la ASA Tg. Mureş, printr-un gol reuşit în minutul 87.