Deşi a evoluat pe terenul primei clasate, la Bistriţa, în compania formaţiei locale Gloria, echipa orădeană de fotbal FC Bihor a obţinut un rezultat bun sâmbătă, în cadrul etapei a 13-a din seria vestică a celui de-al doilea eşalon.

Jucătorii orădeni au încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, partida desfăşurată pe stadionul Gloria, după ce la pauză au fost conduşi cu 1-0, dar pe final au fost foarte aproape să dea lovitura de graţie şi să cucerească chiar toate cele trei puncte în joc. Nu s-a întâmplat aşa pentru că Florean şi Florin Pop au ratat în minutele 88 şi 90.

În prima repriză, gazdele au dominat teritorial mai mult şi au şi creat mai multe ocazii de a marca, una dintre acestea fiind fructificată de Silvăşan, cu un şut de la 10 metri, însă aflat într-o suspectă poziţie de offside. Ulterior, Silvăşan şi Velcovici şi-au creat şi alte ocazii de a mai marca, pe care le-au ratat. La fel s-a întâmplat şi la acţiunile ofensive ale FC Bihor, purtate prin Florin Pop şi Danci, care de asemenea nu au reuşit să înscrie.

În partea a doua a meciului, ritmul a fost mult mai alert, FC Bihor a evoluat mult mai bine, a prins curaj şi a atacat mai mult poarta formaţiei adverse. Pe acest fond, în minutul 72, Sfârlea l-a deschis în adâncime pe Florin Pop, care a intrat în careul de 16 metri al gazdelor, a primit mingea la 14 metri de poartă şi a şutat la colţul lung. După ce a lovit bara, mingea a intrat în poartă, restabilind egalitatea.

Cu toate că şi gazdele de la Gloria şi-au creat câteva acţiuni, una dintre acestea ratată de către Curtuiuş, FC Bihor a evoluat mult mai bine pe final. Florin Pop şi Florean şi-au trecut în cont alte ocazii care puteau să aducă formaţiei orădene toate cele trei puncte puse în joc, din careul de 16 metri al Gloriei. Cum aceştia nu şi-au atins ţinta, partida s-a încheiat la egalitate, FC Bihor obţinând totuşi un punct important pe terenul liderei.

În partida cu Gloria, antrenorul Stelian Farcău a utilizat echipa: Pogacsics - Oltean, Muscă, Deaconescu, Diarra (min 88 Lupu) - Danci, Sorian, Selagea, Bârză (min 60 Sfârlea) - Florin Pop, Birtalan (min 68 Florean).

În minutele de prelungire, FC Bihor a rămas în inferioritate numerică, după ce Sergiu Oltean a văzut al doilea cartonaş galben şi implicit şi pe cel roşu.

"Mai mult decât egalul reuşit la Bistriţa este faptul că am fost o echipă tare unită şi cu sufletul alături de colegul nostru Şerban Moraru, al cărui tată a decedat în ziua meciului. Îi transmitem cu toţii sincere condoleanţe şi sperăm să-l ajutăm să treacă peste durere cu alte prestaţii la fel cum a fost cea din repriza a doua", a declarat la finalul jocului antrenorul Stelian Farcău.

Cel puţin până la meciul de duminică, dintre Chindia Târgovişte şi UTA, FC Bihor rămâne pe poziţia a noua a clasamentului, cu 17 puncte.

În următoarea etapă de campionat, echipa fanion a judeţului va evolua tot în deplasare sâmbătă 19 noiembrie, la Slatina, cu echipa locală ALRO.