FC Bihor Oradea a debutat cu o remiză în faza grupelor Cupei României Betano. Formația pregătită de Erik Lincar a încheiat la egalitate, 2-2, partida disputată marți seara, la Brașov, cu CSM Corona. Orădenii au condus de două ori, prin Alexandru Boiciuc și Ioan Hora, dar gazdele au revenit de fiecare dată. În ultimele minute, bihorenii au avut două șanse uriașe de a înscrie golul victoriei.
FC Bihor a început curajos partida de pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Carpați și a reușit să deschidă scorul încă din minutul 8.
Nik Jermol l-a angajat foarte bine pe Mihai Orban în partea stângă, iar mijlocașul bihorean a trimis o centrare perfectă la bara a doua. Alexandru Boiciuc s-a înălțat și a reluat cu capul din aproximativ patru metri, fără șanse pentru portarul Ciuperceanu: 0-1.
Atacantul orădean putea să-și treacă rapid în cont și al doilea gol. În minutul 16, Boiciuc a reluat cu capul din șase metri, dar Ciuperceanu a reținut. Două minute mai târziu, bihoreanul a fost din nou aproape de gol, șutul său de la aproximativ 18 metri lovind bara porții brașovene.
FC Bihor a continuat să fie echipa mai periculoasă. În minutul 23, Orban l-a găsit în careu pe Boiciuc, însă atacantul nu a reușit să-l învingă pe portarul gazdelor din apropierea careului mic.
Au urmat alte ocazii pentru formația orădeană. Cocian a șutat peste poartă după o combinație frumoasă cu Orban, iar Kilyén și Velisar au încercat și ei poarta de la distanță. În minutul 45, Bota i-a oferit o pasă excelentă lui Boiciuc, dar acesta nu a găsit soluția câștigătoare din unghi.
La pauză, FC Bihor conducea cu 1-0, după o primă repriză în care a avut mai multe oportunități clare de a se desprinde.
Corona a revenit după pauză
Gazdele au început mai bine partea secundă și au încercat să pună presiune pe apărarea bihoreană.
În minutul 54, FC Bihor a fost din nou aproape de gol. După o lovitură liberă, portarul Coronei a respins o reluare cu capul, dar apoi a repus greșit, mingea ajungând la Cocian. Acesta nu a reușit însă să profite de oportunitate.
Corona a egalat în minutul 63. Lascu a centrat de pe partea dreaptă, iar Gheorghe Grozav a reluat cu capul din șapte metri, restabilind egalitatea.
Bihorenii nu au acuzat însă șocul golului primit și au revenit în avantaj doar șase minute mai târziu.
În minutul 69, Alexandru Bota a executat un corner de pe partea stângă. Ioan Filip a deviat cu capul spre poartă, mingea a fost respinsă, iar Ioan Hora, atent, a urmărit faza și a înscris din patru metri: 1-2.
FC Bihor părea să aibă din nou victoria în mână, însă finalul avea să fie unul dramatic.
În minutul 84, Gheorghe Grozav a executat o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri, iar mingea a lovit bara transversală. Trei minute mai târziu, Corona a restabilit egalitatea.
După un corner de pe partea dreaptă, Lucian Dumitriu a reluat cu capul, iar Alexandru Mateiu a preluat în careul mic și a șutat de la aproximativ patru metri, ducând scorul la 2-2.
Două ocazii uriașe pentru FC Bihor în prelungiri
Finalul putea însă să aducă toate cele trei puncte la Oradea.
În minutul 90+2, după o lovitură liberă de pe partea stângă, Alexandru Boiciuc a avut golul victoriei la dispoziție, reluând din doar patru metri. Portarul Ciuperceanu a avut însă o intervenție excelentă și a reușit să respingă.
O nouă oportunitate uriașă a venit un minut mai târziu. Tot după o lovitură liberă de pe stânga, Ioan Hora a rămas singur la șase metri, dar reluarea sa a trecut peste transversală.
Astfel, CSM Corona Brașov – FC Bihor Oradea s-a încheiat 2-2, iar echipa orădeană pleacă de la Brașov cu un punct după un meci în care a condus de două ori și a avut suficiente șanse pentru a obține victoria.
Pentru FC Bihor, debutul în Grupa C a Cupei României aduce astfel un prim punct, într-o partidă spectaculoasă, cu patru goluri și un final în care orădenii au fost la un pas de a da lovitura.
CSM Corona Brașov – FC Bihor Oradea 2-2 (0-1)
Au marcat: Gheorghe Grozav (63), Alexandru Mateiu (87) / Alexandru Boiciuc (8), Ioan Hora (69).
CSM Corona Brașov: Sebastian Ciuperceanu – Cosmin Stăncuțu, Florin Dumbravă, Vlad Barnea (46 Darius Dragomir), Gheorghe Grozav (cpt.), Rareș Enceanu (77 Andrei Gavrilă), Răzvan Iorga (46 Alexandru Mateiu), Lucian Dumitriu, Eduard Șerbănoiu (46 Mario Matsumoto), Nicolae Roșu (62 Gheorghe Rusu), Andrei Lascu.
Rezerve neutilizate: Albert Popa – Raul Găvîrliță, Vadim Covalciuc, Dan Vasile.
Antrenor principal: Marian Constantinescu.
FC Bihor Oradea: Edgar Cadar – Szabolcs Kilyén (70 Pedro Albino), Andrei Gal - cpt. (70 Abel Popa), Paul Antoche, Mihai Velisar – Nik Jermol – Angelo Cocian (62 Ioan Hora), Antonio Cruceru (46 Ioan Filip), Alexandru Bota, Mihai Orban (min. 77 Eduard Duţu) – Alexandru Boiciuc.
Rezerve neutilizate: Iustin Chirilă – Tudor Călin, Rareș Igna, Mark Moruț.
Antrenor principal: Erik Augustin Lincar.
Arbitri: Roxana Timiș (Sibiu) - Bogdan Ioan Cozorici (Sălaj) şi Constantin Cristian Cosmescu (Vâlcea). Arbitru de rezervă: Robert-Ioan Frățilă (Sibiu)
Observator de arbitri: Zoltan Tamas (Harghita)
Delegat de joc: Marcel Marin (Prahova)