Începutul de an 2016 a adus cea mai critică situaţie la clubul orădean de fotbal FC Bihor. Dacă până acum, de fiecare dată se găseau soluţii ca să-şi continue activitatea şi să-şi înceapă pregătirile, chiar şi fără bani, cum s-a întâmplat în partea a doua a anului trecut, de această dată situaţia este pe muchie de cuţit.

Antrenorul Dan Mănăilă (foto dreapta), care a condus echipa orădeană în ultimele luni ale anului trecut fără să primească vreun ban, s-a săturat să mai aştepte o veste bună şi s-a înţeles cu o echipă din Alba, Mureşul Vinţu de Jos, situată pe locul II în Liga a IV-a, cu şanse reale de promovare, unde va beneficia de condiţii bune financiare pentru acest nivel.

Mai mult, conducerea clubului nu are nici un plan al pregătirilor din această iarnă pentru echipa de fotbal fanion a judeţului Bihor şi aşteaptă data de 12 ianuarie, când la Curtea de Apel Oradea se va judeca recursul făcut după declararea falimentului.

Preşedintele clubului, Mircea Fodor (foto stânga), speră să obţină, totuşi, o nouă amânare, cu toate că şansele sunt mici. "Dacă se va da falimentul, clubul va dispărea ca entitate şi vom încerca să înfiinţăm un alt club. Pentru că fotbalul din Oradea nu va muri, asta este clar", a declarat Mircea Fodor.

O altă problemă cu care FC Bihor nu s-a confruntat până acum este sediul. Clubul orădean a fost evacuat de Primărie la sfârşitul lunii decembrie din sediul de pe strada Iosif Vulcan, numărul 11, întrucât Casa Darvas-La Roche va fi transformată într-un muzeu Art Nouveau.

"Deocamdată nu am soluţii, dar hai să spunem că acesta ar fi cel mai puţin greu lucru să-l faci, să-ţi găseşti un sediu în care să ne mutăm. Deocamdată nu am făcut nimic în acest sens", a precizat Mircea Fodor, mai preocupat de gãsirea unui sprijin financiar pentru salvarea echipei de la faliment. "Suntem în discuţii, avem mai multe variante, dar încă nu pot să spun nimic concret", a mai afirmat Fodor.

Preşedintele clubului orădean a menţionat că se gândeşte şi la soluţii pentru salvarea Centrului de Copii şi Juniori, în cazul în care clubul va intra în faliment. În ultimul an acesta a fost susţinut aproape în exclusivitate din banii părinţilor.