După ce s-au calificat în play-off-ul Cupei României, fotbaliştii de la FC Bihor îşi îndreaptă acum din nou atenţia asupra campionatului, unde după două etape au un singur punct, iar marţi, de la ora 17, vor primi replica echipei FC Argeş Piteşti.
Meciul, care contează pentru etapa a 3-a a Ligii a II-a, este programat la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” şi va fi transmis în direct de Digi Sport şi Prima Sport.
Partida a fost prefaţată luni cu o conferinţă de presă pe care reprezentanții clubului FC Bihor au susţinut-o la noua sală de conferinţe a stadionului. Au participat: directorul sportiv Stelian Farcău, directorul tehnic Gustavo Aragolaza, directorul tehnic asistent Cristian Oros şi jucătorul Albert Stahl.
Obiectivul este menţinerea în Liga a II-a
Directorul sportiv Stelian Farcău a ţinut să lămurească anumite aspecte legate de proiectul FC Bihor.
„Se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp de FC Bihor ca de o echipă sportivă, de 11 băieţi sau 26 de băieţi în lot, care ar trebui să obţină nişte rezultate. Dar, de fapt, nu avem vreun obiectiv deocamdată de performanţă în Liga a II-a. Obiectivul este menţinerea în cel de-al doilea eşalon şi consolidarea lotului şi a bugetului. În momentul în care noi vom vorbi întotdeauna de o echipă sportivă FC Bihor, vom fi falimentari la fiecare final de an, atât noi, cât şi susţinătorii noştri. Noi vorbim aici despre construcţia unei comunităţi, a clubului FC Bihor. Toate cluburile cu tradiţie care au rezistat în fotbalul din România au avut o comunitate în spate. Din comunitatea aceasta a FC Bihor fac parte nu numai echipa sportivă de seniori, ci toţi susţinătorii, toţi cei care şi-au cumpărat abonamente şi bilete la meciurile FC Bihor, inclusiv cei care au prins vechiul FC Bihor, toţi jucătorii Academiei (şi vom reuşi, de la anul, să ridicăm Academia, odată cu realizarea bazei sportive Motorul) şi susţinătorii acestora. Aceasta ar fi comunitatea FC Bihor”, a afirmat Stelian Farcău (foto).
Directorul sportiv al clubului a făcut referire apoi şi la inițiativele caritabile de sub umbrela FC Bihor. „Noi avem la meciul de mâine, cu FC Argeş, cazul Rareş Alexandru, fratele unui copil care activează în grupele Academiei, iar Scutul comunitar asta înseamnă, că ne punem toţi sub scut, iar când un membru al comunităţii noastre are o problemă, să reuşim să îi venim în ajutor cu toţii”, a mai precizat Stelian Farcău.
Bugetul de 1,8 milioane de euro, doar pe hârtie
Înainte de a se referi la jocul de mâine cu FC Argeş, directorul sportiv al clubului FC Bihor a vorbit și despre buget.
„Lumea vorbeşte despre bugetul de 1.800.000 de euro, ca şi cum noi i-am avea în buzunar. Nu-i adevărat. N-am dat niciun ban încă pe vreun jucător şi primim 642.800 de euro de la Primărie şi 200.000 de euro de la Consiliul Judeţean. Pe banii aceştia ne putem baza, dar gândiţi-vă că banii aceştia înseamnă competiţia în Academie, competiţia echipei de seniori. Avem 21 de meciuri numai în sezonul regular, iar ceilalţi un milion de euro noi încă nu-i avem, noi ne-am propus acest buget, dar noi încă nu-i avem, noi trebuie să-i strângem meci cu meci, pas cu pas”, a menţionat Stelian Farcău.
Fanii vor avea parte de un fan-shop la stadion
Directorul sportiv al clubului roş-albastru a venit şi cu o veste bună pentru suporteri.
„Un fan-shop va fi deschis în curând, pentru membrii comunităţii, cei care sunt cu sufletul aproape. Şi o să ne ajute fiecare tricou cumpărat de cei din comunitate. De asemenea, începând de la anul, atât Academia, cât şi echipa de seniori vor începe să construiască tradiţie în performanţă. Noi nu avem tradiţie în performanţă la FC Bihor, nu am avut niciodată. Cel mai bun rezultat al lui FC Bihor din istoria participării în campionatele naţionale a fost un loc 4 sau 5 într-un tur de campionat şi într-un campionat din care aproape am retrogradat din Divizia A. Căderi şi ridicări din Divizia A, asta a însemnat FC Bihor la nivel de performanţă. Acum să avem aşteptări foarte mari din primele 5 – 7 etape, mi se pare că este incorect. Asta vrem în timp, dar fără o comunitate puternică în spatele acestui proiect nu o să avem niciodată tradiţie în performanţă”, a mai declarat Stelian Farcău.
Jocul cu FC Argeş este important, dar nu decisiv
Referitor la partida cu piteştenii de mâine, directorul sportiv al clubului şi-a amintit cu nostalgie de vremurile în care era şi el jucător, dar şi de meciurile pe care roş-albaştrii orădeni le-au avut de-a lungul timpului cu alb-violeţii piteşteni.
„Meciul cu FC Argeş este foarte important pentru toată lumea, un meci de tradiţie, dar nu un meci decisiv. Vă aduceţi aminte poate că noi am prins meciurile de primă ligă cu FC Argeș la Oradea... Asta încercăm să repetăm, dar avem nevoie de timp şi avem nevoie să construim clubul pe principii corecte”, a conchis Stelian Farcău.
La rândul său, despre duelul cu piteştenii, directorul tehnic Gustavo Aragolaza a declarat: „Este un meci foarte important pentru noi. Jucăm cu o echipă care luptă pentru promovarea în Liga I. Este un moment bun pentru noi şi sperăm să facem un rezultat bun. Suntem într-un campionat competitiv, cred că nu am văzut până acum vreo echipă superioară, să facă vreo diferenţă, cam toate sunt la acelaşi nivel. Putem liniştit să ne gândim că ne vom salva cu siguranţă de la retrogradare”.
Albart Stahl, încrezător
Şi jucătorii clubului FC Bihor sunt conştienţi de importanţa partidei de marţi de la Stadionul Iuliu Bodola, dar în acelaşi timp sunt şi încrezători în forţele lor.
„Avem un meci important pentru noi, jucătorii, deoarece trebuie să începem de acum să clădim o mentalitate sănătoasă, o mentalitate de învingători. Consider că avem toate atuurile să facem un joc bun şi să luăm toate cele trei puncte mâine, pentru că jucăm şi acasă, iar aceasta trebuie să fie şi un plus pentru noi”, a declarat Albert Stahl.
Spectatorii vor putea intra pe stadion de la ora 15
Jocul FC Bihor Oradea – FC Argeş Piteşti din cadrul etapei a 3-a a Ligii a II-a la fotbal, va începe de la ora 17, dar porţile Stadionului Municipal „Iuliu Bodola” se vor deschide pentru spectatori cu două ore mai devreme, de la ora 15.
Biletele sunt disponibile online până la ora începerii meciului (cu reducere). Cele două casierii din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise începând cu ora 15:00.
Accesul este permis pe bază de scanare a codului QR, a abonamentului sau a biletului, atât în format digital (telefon), cât și fizic (print hârtie sau abonament card).
Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în peluze, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, prezentate la casierie.
Acţiune umanitară cu ocazia meciului
Cu ocazia meciului de marți cu FC Argeş, clubul FC Bihor va sprijini un caz umanitar. 15% din încasările acestui meci vor fi donate pentru a susține tratamentul micuțului Rareș Alexandru.
Rareş suferă de mai multe dizabilități, el trecând deja prin mai multe operaţii.
„Îl știm pe Rareș-Alexandru, un Mic Erou de 6 anișori, de la fratele lui, David, care face parte din Academia FC Bihor. Noi aici, la FC Bihor, ne-am propus să nu lăsăm pe niciunul dintre ai noștri în urmă și suntem convinși că și suporterii noștri cred la fel. Este datoria noastră etică, morală si creștină să ne ajutăm aproapele. De aceea, 15% din încasările biletelor de la meciul cu FC Argeș vor fi donate către mama Alexandra pentru a contribui la costurile operației următoare a lui Rareș”, au transmis reprezentanţii clubului FC Bihor.
Cei care doresc să îl ajute pe Rareș, o pot face şi prin donații în conturile următoare:
Lei: RO15BRDE050SV97728640500
EURO: RO35BRDE050SV98996030500
BtPay: 0770373117
Revolut: Cotuţ Alexandra Ioana
Etapa a 3-a a Ligii a II-a la fotbal:
Sâmbătă, 17 august
CSC Dumbrăviţa – FC U Craiova 1-2
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Câmpulung Muscel 4-1
CSM Slatina – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-1
Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-2
CS Mioveni – FC Voluntari 0-1
Metaloglobus Bucureşti – Unirea Ungheni 3-0
Duminică, 18 august
CSM Focşani – Metalul Buzău 0-3
Luni, 19 august
Chindia Târgiovişte – CSC Şelimbăr
Marţi, 20 august
Ora 17 FC Bihor Oradea – FC Argeş Piteşti
Ora 19 Steaua Bucureşti – ACSM Reşiţa
Jocul Corvinul Hunedoara – CS Afumaţi a fost amânat