După ce Viorel Nemeş şi-a dat demisia, invocând situaţia financiară precară, FC Bihor are un nou lider. Întrunită joi, Adunarea Generală a Asociaţilor l-a numit pe Mircea Fodor în funcţia de preşedinte al clubului orădean de fotbal.

"Ţin să mulţumesc membrilor AGA că au avut curajul să mă numească în această funcţie. Ştiu că acest club este, din păcate, într-o situaţie muribundă. Poate numai un nebun s-ar putea înhăma la aşa ceva, şi eu sunt unul dintre aceia. Dar totuşi sper să atrag lângă mine oameni de fotbal din oraş şi din judeţ, cu ajutorul Consiliului Judeţean şi - eu încă mai sper - al Consiliului Local, pentru că fără ajutorul CL este foarte greu pentru CJ. Ştiu că falimentul bate la uşă, deocamdată nu cunosc actele, că nu le-am văzut", a declarat Fodor în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat.

Jucător al echipei în anii ‘80, antrenor principal la începutul anilor 2000 şi secund în anii 2008-2009, Fodor s-a remarcat ca preşedinte al clubului între anii 1996-1997, când echipa a retrogradat în premieră în liga a treia.

Totodată, el este cel care în 2009 l-a adus la Oradea pe italianul Giuseppe Criniti, care declara public că a vrut să cumpere clubul fluturând un extras de cont fals, luat de pe interet.

Pozând în mare investitor, Criniti se lăuda că poate plăti pe loc 10 milioane euro pentru cumpărarea clubului şi stadionului FC Bihor, dar a plecat - fără să-şi plătească măcar hotelul - după ce a fluturat autorităţilor locale un extras de cont de 23,5 milioane euro, scos de pe internet. Ulterior, în 2010 italianul a fost găsit împuşcat într-un cartier rezidenţial din Roma.