Meciul se anunță interesant, chiar dacă nu mai are o miză foarte mare, singura importanță fiind cine va încheia sezonul pe poziția secundă. Avem însă de-a face cu un derby, fiindcă partida va opune echipele situate pe locul II, FC Bihor, cu 29 de puncte, și locul III, CS Mioveni, cu 28 puncte.
„Este ultimul joc din actualul campionat. E ultima apariție în fața propriilor suporteri în acest sezon. Sperăm să facem un joc bun, o ultimă impresie bună. Vom încerca să câștigăm jocul, indiferent cu cine vom aborda partida. Din lotul pentru acest meci vor face parte mai mulți jucători care până acum nu prea au jucat și vom promova mai mulți tineri fotbaliști decât până acum, la meciurile precedente", a declarat antrenorul Alexandru Pelici.
Pentru disputa cu CS Mioveni, tehnicianul echipei orădene nu poate conta pe serviciile jucătorilor M. Popa și Cr. Cigan, bolnavi (răciți), Letan și Haș, accidentați, iar portarul Smaranda este incert.
De asemenea, fundașul central Pascariu este învoit, pentru că în acest sfârșit de săptămână se va căsători, motiv pentru care întreaga echipă FC Bihor îi urează „Casă de piatră!" De altfel, jucătorii și staff-ul echipei vor fi alături de el sâmbătă seara, la Arad, la celebrarea căsătoriei.
În cealaltă dispută a etapei de sâmbătă din play-out-ul Seriei a II-a, la Arad, UTA ar trebui să primească vizita formației Olimpia Satu Mare (rămâne de văzut dacă FRF îi va programa pe arădeni), în timp ce Minerul Motru va sta.