Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor va susţine sâmbătă, cu începere de la ora 11, primul joc din faza play-out a campionatului Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal.
Echipa bihoreană va evolua în deplasare, la Râmnicu Vâlcea, pe terenul echipei locale, CSM, formaţie pregătită de fostul antrenor al echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.
"Din punctul meu de vedere, ne aşteaptă un meci greu, ca şi celelalte de până acum, un meci care poate fi deschis oricărui rezultat, în faţa unui adversar cu pretenţii pentru Liga a II-a. În ce ne priveşte, vom încerca să scoatem maxim din acest joc", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Călin Cheregi, înaintea plecării.
Tehnicianul orădean nu se va putea baza la acest meci pe serviciile fundaşului central Claudiu Pascariu, cu probleme medicale.
La Râmnicu Vâlcea se va întâlni echipa care a intrat cu cel mai bun punctaj în play-out, formaţia locală CSM, cu 24 de puncte cu formaţia de pe locul III în această fază, FC Bihor, cu 17 puncte.
De precizat că, în sezonul regulat, pe 28 septembrie, FC Bihor a remizat cu scor alb la Rm. Vâlcea, 0-0, iar pe teren propriu, pe data de 6 decembrie, s-a impus cu 2-0.
În celălalt meci al primei etape din faza play-out, la Caransebeş, echipa locală FC va primi replica ultimei clasate, Şoimii Pâncota.
Prima etapă din play-out-ul Seriei a II-a a Ligii a II-a la fotbal (sâmbătă, ora 11):
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea
FC Caransebeş - Şoimii Pâncota
Clasament:
|
1 |
CSM Râmnicu Vâlcea |
20 |
5 |
9 |
6 |
18-17 |
24 |
-6 |
|
2 |
FC Caransebeş |
20 |
5 |
6 |
9 |
19-27 |
21 |
-9 |
|
3 |
FC Bihor Oradea |
20 |
3 |
8 |
9 |
13-20 |
17 |
-13 |
|
4 |
Şoimii Pâncota |
20 |
3 |
6 |
11 |
18-28 |
15 |
-15 |