După înfrângerea de pe terenul ultimei clasate, la Turda, din faţa Arieşului, echipa orădeană de fotbal FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu şi, duminică, de la ora 11, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", va primi replica oltenilor de la CSM Râmnicu Vâlcea.

Partida, înscrisă în cadrul etapei a 12-a din campionatul Ligii a II-a, va opune două formaţii apropiate valoric, după cum demonstrează clasamentul la zi. Dacă FC Bihor ocupă locul XII, cu 13 puncte, echipa vâlceană se situează cu o poziţie mai sus, deşi are acelaşi număr de puncte.

Pentru orădeni este vitală o victorie în acest joc, altfel situaţia s-ar complica şi mai mult pentru "roş-albaştri", care din pretendenţi la promovare ar ajunge candidaţi pentru "zona nisipurilor mişcătoare".

Înaintea disputei, FC Bihor se confruntă cu doua probleme de efectiv, Moraru este în continuare nerefacut, iar Mărkuş are fractură de claviculă şi va lipsi de pe gazon tot turul de campionat.

Conştient de importanţa disputei, antrenorul principal Stelian Farcău, este discret în declaraţii şi susţine că echipa sa nu va avea o misiune deloc uşoar cu vâlcenii. "Dorim să ne reabilitam după meciul de la Turda. Pentru noi în momentul de faţă toate meciurile sunt grele, însă obiectivul nostru rămâne obţinerea celor 3 puncte puse în joc", a afirmat Farcău înaintea confruntării.

Partida FC Bihor - CSM Rm. Vâlcea va fi arbitrartă la centru de timişoreanul Flavius Alin Roşu, urmând a putea fi urmărită şi pe micile ecrane pe canalul Digi Sport. Costul unui bilet de intrare la meci este de 10 lei, femeile, pensionarii şi copii sub 14 ani având în continuare gratuitate.

În cazul unui succes, coroborat şi cu celelalte rezultate, FC Bihor poate face duminică un salt în clasament până în prima jumătate.

În prima partidă a etapei a XII-a din seria vestică a ligii secunde la fotbal, vineri, la Drobeta Turnu Severin, Chindia Târgovişte s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Gaz Metan din localitate.