La doi ani de la reînființare, echipa a doua de seniori a clubului FC Bihor a reușit să promoveze în Liga a IV-a, după ce în actualul sezon al Seriei a II-a din Liga a V-a și-a asigurat matematic primul loc cu trei etape înainte de final.
Echipa antrenată de Gheorghe Silaghi s-a dovedit a fi de departe cea mai bună formație din serie, reușind ca în cele 20 de etape disputate până în prezent să totalizeze 53 de puncte, cu 12 mai mult decât echipa de pe locul II, Unirea Livada.
În cele 20 de partide disputate, FC Bihor II a obținut 17 victorii, doar două dispute le-a încheiat la egalitate și a pierdut un singur meci, scor 1-3, în turul campionatului, pe terenul echipei de pe locul II, Unirea Livada. În retur însă, „roș-albaștrii" și-au luat revanșa cu vârf și îndesat, administrându-le celor de la Livada, pe teren propriu, un sec 4-0.
De precizat faptul că și anul trecut, la prima participare în Liga a V-a, de la reînființare, FC Bihor II a fost foarte aproape de promovare, câștigând tot mai puțin în fața celor de la Bihorul Beiuș, care au promovat atunci și s-au dovedit și-n actualul sezon că reprezintă una dintre protagonistele Ligii a IV-a.
Cum s-a întâmplat și anul trecut, și-n actualul sezon, lotul formației FC Bihor II este alcătuit în mare parte din jucători tineri, proveniți de la Centrul de Copii și Juniori al clubului, la care s-au mai adăugat cinci fotbaliști de la prima echipă, care au mai evoluat din când în când pentru trupa pregătită de Gheorghe Silaghi. Este vorba despre portarul Sălăjan și jucătorii de câmp Mintaș, Bactăr, Nichita și Zs. Lukacs.
În etapa a XX-a a campionatului Seriei a II-a din Liga a V-a, FC Bihor II s-a impus în deplasare, cu scorul de 4-0, pe terenul celor de la CS Oșorhei II. Golurile în acest joc au fost înscrise de Zs. Lukacs, Negrea și Botiș.
De altfel, dintre jucătorii tineri pe care i-a remarcat tehnicianul Gheorghe Silaghi, care au contribuit la această performanță, de a obține promovarea, s-au numărat: Negrea, Botiș, Tocuț și Roxin.
„Am avut un parcurs bun încă de la început, problema promovării nu s-a pus absolut nici un moment, diferența dintre noi și celelalte echipe, evident, a fost mai mare în favoarea noastră, era clar acest lucru. Țin să-i felicit pe jucători, țin să le mulțumesc pentru că au acceptat să joace la FC Bihor II, pentru că nu-i ușor să joci în Liga a V-a, unde nu numai factorul fotbalistic, ci și alte lucruri pe lângă fotbal, au fost uneori care i-au împiedicat uneori să joace la cel mai bun nivel. Una peste alta, țin să-i felicit. Este un lucru normal, promovarea noastră și sigur că vom aduce un plus de valoare în Liga a IV-a", a declarat antrenorul Gheorghe Silaghi.
În penultima etapă din campionat FC Bihor II va stași va câștiga la masa verde, cu 3-0, fiindcă Partizanul Sânicolau s-a retras din competiție, iar ultimul joc din acest sezon îl va susține în deplasare, la Cheresig, cu echipa locală, Voința, o formație situată pe locul al IX-lea.
De precizat faptul că echipa FC Bihor II a susținut jocurile de pe teren propriu din acest sezon la Stadionul Motorul și pe terenul mare al Stadionului „Iuliu Bodola".
Rezultatele și marcatorii etapei a XX-a din Seria a II-a a Ligii a V-a:
Unirea Livada - Dacia Gepiu 5-1
Marcatori: F. David 3, O. Varodi 7, Berindei 78, Cearnău 81, Cr. Bot 84 / Oșvat 24
* Meci întrerupt în min. 85, după ce oaspeții au rămas cu doar şase jucători pe teren.
Viitorul Tărian - Phoenix Diosig 9-2
Marcatori: P. Suciu 6, B. Abrudan 9, 15, 29, 42, 55, L. Varodi 73, Ilisie 88, V. Gabor 90 / M. Onița 7, Lăzău 86
Asociaţia Sportivă Cefa - Voinţa Ciumeghiu 3-1
Marcatori: Cr. Lazăr 22, 69, 90 / R. Boldor 61
CS 2 Oşorhei - FC Bihor II Oradea 0-4
Marcatori: Lukacs Zs. 56, 72, Negrea 58, Botiș 84
Partizanul Sânnicolau Român* - Voinţa Cheresig 0-3
Foresta Tileagd - CS Mădăras 1-5
Marcatori: Bora 42 / Pușcaș 8, 81, O. Chiș 35, 39, Gh. David 70
Clasament:
1. FC Bihor II 20 17 2 1 88-16 53
2. Unirea Livada 20 13 2 5 64-31 41
3. CS Mădăras 20 13 1 6 60-29 40
4. Viitorul Tărian 20 9 6 5 47-38 33
5. Dacia Gepiu 20 10 1 9 38-43 31
6. Foresta Tileagd 20 9 2 9 40-39 29
7. CS 2 Oşorhei 20 8 4 8 52-50 28
8. AS Cefa 20 7 6 7 25-27 27
9. Voinţa Cheresig 20 6 5 9 31-48 23
10. Voinţa Ciumeghiu 20 5 2 13 29-5817
11. Phoenix Diosig 20 4 2 14 28-81 14
12. Sânnicolau Român 20 1 1 18 18-65 5