Fotbaliştii de la FC Bihor au disputat joi seară şi ultimul joc amical din cadrul cantonamentului din Austria. Din nou, roş-albaştrii s-au deplasat în Ungaria, pentru un duel cu formaţia Tiszakecske FC, în compania căreia au terminat la egalitate, cu acelaşi scor ca în jocul de miercuri, 1-1, însă de această dată ambele goluri au fost marcate în prima repriză.

Gazdele au deschis scorul în minutul 6, prin Zoltan Sipos, după care, în minutul 45, Rareş Enceanu a adus egalarea, cu un frumos şut din afara careului.
Roş-albaştrii au făcut un joc bun de posesie, dar în pofida ocaziilor avute nu au reuşit să înscrie mai mult de un gol.

Gol spectaculos pentru Rareş Enceanu

Prima ocazie a aparţinut echipei orădene, după ce atacantul Andreas Chiriţoiu a fost angajat în careu. Acesta a driblat în dreapta şi a şutat din unghi, la colţul scurt, dar pe lângă bară.

În minutul 6, la prima ocazie a gazdelor avea să se deschidă scorul însă, când, după o centrare de pe dreapta şi o prelungire cu capul, Zoltan Sipos a trimis din 7 metri, la colţul scurt, învingându-l pe portarul orădean.

După primirea golului, FC Bihor a avut posesia, iar în minutul 21, în urma unei lovituri libere, mingea a ajuns la fundaşul dreapta Sebastian Cucu, care a trimis un şut în diagonală, de la 20 de metri, dar pe lângă bară.

Apoi, deşi au continuat să aibă posesia, roş-albaştrii nu şi-au mai creat ocazii până pe finalul primei reprize, când au pus în pericol de mai multe ori poarta adversă. În minutul 40, Răzvan Gunie a trimis din 17 metri, peste poartă, iar apoi, în minutul 42, Angelo Cocian a prins un şut bun de la 17 metri, în diagonală, la bara a doua, dar scos de portar, spectaculos, de lângă bară. 

Orădenii au continuat să preseze pe final de primă repriză, iar în minutul imediat următor, Albert Stahl a expediat şi el un şut de la marginea careului, puţin pe lângă bară. A venit însă ultimul minut al primei reprize, când mingea a ajuns la Rareş Enceanu, la 22 de metri de poartă, în poziţie centrală, iar şutul acestuia, imparabil, în stânga portarului, a adus egalarea, 1-1, scor cu care s-a intrat în pauză.

Repriza a doua, fără goluri

În repriza a doua, deşi au avut mai mult iniţiativa, orădenii nu au mai reuşit să înscrie, dar nici nu au avut probleme în apărare. O primă ocazie a părţii secunde a avut-o acelaşi Rareş Enceanu, care a executat o lovitură liberă de la 24 de metri, în minutul 70, la colţul scurt, dar migea a fost deviată puţin pe lângă bară. Apoi, trei minute mai târziu, Gelu Gitye a trimis din voleu, din afara careului, pe lângă stâlpul din stânga portarului.

Cu 10 minute înainte de final, mingea a ajuns în careu la Sebastian Cucu, care, din 8 metri, din unghi, a trimis pe jos, dar a reţinut portarul.

Jocul s-a încheiat tot cu FC Bihor în atac, cu un şut expediat din afara careului pe lângă poartă.

În duelul cu maghiarii de la Tiszakecske FC, antrenorul Erik Lincar a utilizat formula: Arsenie Mocan (min. 73 Edgar Cadar) - Sebastian Cucu, Mihai Kereki (min. 70 Andrei Gal), Abel Popa, Dan Panait (min. 80 Ionuţ Ban) -  Gelu Gitye - Angelo Cocian  (min. 87 Iulian Moldovan), Răzvan Gunie – cpt., Rareş Enceanu (min. 80 Asadbek Beglarkhanov), Albert Stahl (min. 62 Dragoş Tescan) - Andreas Chiriţoiu (min. 62 Ioan Hora).

De partea cealaltă, la echipa gazdă, antrenorul Csaba Pinter a început jocul cu: Barath Bence – Botond Terbe, Zsombor Takacs, Gergo Juhasz, Sebo Deme, Adam Szeker, Zoltan Sipos, Tamas Geringer, Kornel Tamas, Tamas Takacs şi Gabor Antal. Pe parcurs au mai intrat însă şi: Balint Szmola – Daniel Pinter, Valentin Visinika, Barabas Toth şi Mark Klemenc.

Cantonamentul în Austria al echipei orădene de fotbal se încheie vineri, urmând ca roş-albaştrii să se întoarcă în ţară, unde vor susţine ultimele două jocuri amicale din această vară.

Următorul meci este programat miercuri, 23 iulie, la Stadionul Iuliu Bodola, în compania celor de la CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, după cum anunţă clubul orădean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!