Formaţia FC Bihor a suferit sâmbătă la Slatina cea mai categorică înfrângere din actuala ediţie de campionat. În cadrul penultimei etape a turului din seria vestică a ligii secunde, orădenii au întâlnit echipa locală, ALRO, de care au fost surclasaţi cu scorul de 5-1, după ce la pauză gazdele conduceau cu un gol, scor 2-1.

Cu câteva absenţe notabile în echipă, Mărkuş şi Malinic accidentaţi, Oltean şi Danci suspendaţi, şi Moraru învoit, echipa "roş-albastră" nu a putut face faţă iureşului gazdelor, atacuri care s-au dezlănţuit în special după pauză.

Prima ocazie de joc a aparţinut însă bihorenilor, în minutul 3, când Birtalan a şutat de la 22 de metri, însă mingea s-a dus mult pe lângă poartă.

În replică, în minutul 5, Creţu a preluat o minge pe piept în careu şi a cerut penalty după un duel cu un fundaş advers, arbitrul lăsând însă jocul să continue. Un minut mai târziu, s-a produs o altă ocazie pentru ALRO. După o centrare de pe dreapta, Precup a reluat cu capul de la 8 metri, însă nu a găsit spaţiul porţii oaspeţilor.

În minutul 7 avea să se deschidă scorul, după ce slătineanul Sergiu Popescu a primit o minge în careu şi l-a învins pe Pogacsics cu un şut de la 12 metri.

Pe acest fond mai bun în joc al lor, gazdele şi-au majorat diferenţa în minutul 18, când Stancu a centrat de pe stânga, iar Vişa a reluat cu capul în plasă din careul mic.

La 0-2, orădenii au ieşit mai mult la atac şi în minutul 38, Birtalan, din 6 metri a înscris cu capul, la prima minge pe care bihorenii au trimis-o spre poartă.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, însă în debutul părţii secunde "roş-albaştrii" au fost depăşiţi clar la toate capitolele. Mai întâi, în minutul 47, Stancu a marcat pentru ALRO, cu un şut de la 16 metri.

Nu au trecut decât 4 minute şi în minutul 51, acelaşi Ionuţ Stancu a dus scorul la 4-1, după ce a fost deschis în adâncime de un coechipier, a intrat în careu şi a şutat plasat, pe lângă portarul Pogacsics, urcând scorul la 4-1.

Ca situaţia să fie şi mai neplăcută pentru orădeni, în minutul 55, Precup a dat lovitura, cu un gol marcat după ce Creţu i-a pasat de pe stânga, iar acesta l-a driblat pe portarul orădean şi a înscris nestingherit.

FC Bihor a consemnat astfel un eşec usturător în penultima etapă din tur şi aşteaptă acum meciul de pe teren propriu din ultima etapă a primei părţi a competiţiei, de sâmbăta viitoare, cu FC Olt pentru a se mai reabilita în faţa propriilor suporteri.

Antrenorul Stelian Farcău n-a vrut să facă prea multe declaraţii vizavi de această înfrângere. "Sper să ne revenim cât mai repede după această înfrângere drastică şi să mai spălăm din imaginea pe care am lăsat-o prin acest meci acasă, la jocul cu FC Olt", a declarat Farcău.

În partida de la Slatina, antrenorul Stelian Farcău a utilizat următoarea echipă: Pogacsics - Diarra (min. 46 Florean), Muscă (cpt.), Deaconescu, Lupu - Bârza (min. 49 Sorian), M. Popa, Coroian, Sfârlea - Birtalan, Fl. Pop (min. 75 P. Achim).