După etapa liberă de săptămâna trecută, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor revine în competiţie şi-n acest sfârşit de săptămână va disputa, în deplasare, un nou joc oficial, cu Voinţa Sibiu, o formaţie venită din prima ligă.

Deşi la un moment dat a dat impresia că se vor retrage din campionat, din cauza problemelor financiare, sibienii au găsit soluţii şi speră acum să revină în clasament, fiindcă dificultăţile financiare i-au afectat destul de mult. Echipa gazdă se situează pe locul XIII, penultimul, după 10 etape, cu doar două victorii, un egal şi cinci înfrângeri.

În ultima partidă, sibienii au cedat la Baia Mare, cu 0-1, dar de această dată vor evolua în faţa propriilor suporteri şi nu-şi mai pot permite paşi greşiţi, tocmai de aceea se anunţă o confruntare foarte dificilă pentru bihoreni, care, la rându-le, vin după o înfrângere.

Aflat pe locul VII, cu 12 puncte, având trei victorii, trei rezultate de egalitate şi trei înfrângeri, FC Bihor doreşte, de asemenea, să recupereze punctele cedate la Târgu Mureş, dar şi în alte confruntări.

"Un meci dificil, cum sunt toate cele patru care au rămas până la finalul turului. Şanse pentru a termina turul între echipele din faţă mai sunt, dar asta înseamnă că trebuie să câştigăm acest meci pentru a mai putea spera", a declarat tehnicianul.

În aceeaşi etapă, Luceafărul Oradea va întâlni liderul clasamentului, Corona Braşov, care a acumulat 23 de puncte. Înainte de această confruntare formaţia bihoreană ocupă locul 8 în clasament, cu 10 puncte.


Etapa a XI-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a la fotbal

Sâmbătă

Ora 11 Voinţa Sibiu - FC Bihor Oradea

Ora 11 CSM Râmnicu Vâlcea - Unirea Alba Iulia

Ora 11 Luceafărul Oradea - Corona Braşov

Ora 11 Damila Măciuca - FC Olt

Ora 13 FCM Târgu Mureş - ACS Poli Timişoara

Ora 19 FC Argeş Piteşti - CS Mioveni


Clasament:

1 Corona Braşov 9 7 2 0 18-6 23
2 ACS Poli Timişoara 9 4 5 0 16-7 17
3 Damila Măciuca 9 5 2 2 13-10 17
4 FC UTA Arad 10 4 4 2 12-6 16
5 FCM Târgu Mureş 8 5 1 2 13-9 16
6 CS Mioveni 9 3 4 2 13-10 13
7 FC Bihor Oradea 9 3 3 3 12-13 12
8 Luceafărul Oradea 9 3 1 5 8-12 10
9 Unirea Alba Iulia 9 3 1 5 9-16 10
10 FC Maramureş Universitar Baia Mare 9 2 2 5 7-13 8
11 FC Argeş Piteşti 8 2 1 5 9-10 7
12 FC Olt 8 1 4 3 7-9 7
13 Voinţa Sibiu 8 2 1 5 4-11 7
14 CSM Râmnicu Vâlcea 8 1 1 6 5-14 4