După înfrângerea la limită, suferită la Bistriţa, pe terenul liderului, echipa orădeană de fotbal FC Bihor se întoarce acasă şi sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 11, va disputa următorul joc din cadrul campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.

În cadrul etapei a V-a, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", va veni formaţia olteană FC Universitatea Craiova. "Întâlnim echipa de pe locul III, o echipă de tradiţie în fotbalul românesc. Va fi un joc disputat. Trebuie să ne materializăm avantajul terenului propriu", este de părere antrenorul Gheorghe Ghiţ.

Tehnicianul orădean nu se confruntă cu vreo problemă de efectiv înaintea disputei. Inclusiv fundaşul dreapta Dorin Mihuţ se antrenează la parametri normali în ultimele zile.

"Va fi un meci destul de dificil, având în vedere că ultimele rezultate ale noastre nu au fost cele aşteptate. Noi sperăm să facem un joc bun şi să luăm toate cele trei puncte. În ultimele jocuri s-a văzut o creştere în organizarea jocului nostru. Oltenii probabil au obiectiv promovarea şi au un nume în spate, cel al Universităţii Craiova, care reprezintă ceva în fotbalul românesc şi ei speră să ducă la bun sfârşit acest campionat. Din ce am văzut, am înţeles că sunt foarte arţăgoşi şi probabil unitatea grupului e atuul lor. Cred, astfel, că va fi un meci destul de greu", a declarat căpitanul Florin Lazăr.

Dacă în runda precedentă "roş-albaştrii" au cedat cu 0-1 disputa de la Bistriţa, cu Gloria, FC Universitatea Craiova a câştigat pe teren propriu meciul cu FC Olt cu scorul de 2-0.

Astfel, în clasament, după patru runde, FC Bihor ocupă locul VII, cu 4 puncte, în timp ce oltenii se situează pe poziţia a III-a, cu 8 puncte.

Partida dintre FC Bihor şi FC Univ. Craiova nu va fi televizată, iar intrarea spectatorilor la stadion se va face precum la celelalte jocuri, cu 10 lei, costul unui bilet, dar pensionarii, copiii sub 14 ani, liceenii, pe bază de carnet, şi femeile au accesul liber.


Programul complet al etapei a V-a din Seria a II-a a Ligii a II-a (sâmbătă):

Ora 11:

CS Mioveni - FC UTA Arad
CSM Râmnicu Vâlcea - Gloria Bistriţa
FC Bihor Oradea - Universitatea Craiova
FC Olt Slatina - CS Metalul Reşiţa
CS Minerul Motru - ASA Târgu Mureş

Ora 13:

CS Universitatea Craiova - FC Olimpia Satu Mare


Clasament:

1 Gloria Bistriţa 4 3 1 0 6-2 10
2 CSM Râmnicu Vâlcea 4 2 2 0 5-2 8
3 Universitatea Craiova 4 2 2 0 4-1 8
4 FC Olimpia Satu Mare 4 2 2 0 6-4 8
5 CS Metalul Reşiţa 4 2 1 1 7-4 7
6 ASA Târgu Mureş 4 1 2 1 3-3 5
7 FC Bihor Oradea 4 1 1 2 5-6 4
8 FC Olt Slatina 4 1 1 2 2-4 4
9 CS Minerul Motru 4 1 0 3 4-5 3
10 CS Universitatea Craiova 4 0 3 1 3-5 3
11 CS Mioveni 4 0 2 2 1-6 2
12 FC UTA Arad 4 0 1 3 3-7 1