Echipa orădeană de fotbal FC Bihor va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 13, jocul din etapa a XXVIII-a, antepenultima, a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a, la fotbal.
Pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va poposi de această dată liderul clasamentului, echipa bistriţeană Gloria, care este virtual promovată în primul eşalon, după un sezon fără greşeală.
Prin prisma acestui fapt, fanii orădeni speră ca echipa favorită să fie mai relaxată în acest meci.
După egalul de la Râmnicu Vâlcea, FC Bihor se reîntoarce acasă şi speră să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc, cu scopul de-aşi continua parcursul bun din ultima perioadă şi de a mai urca în clasament.
"Este o săptămână grea, cu două meciuri. Sper să ne revenim după deplasarea de la Vâlcea şi sper să obţinem toate cele trei puncte, chiar dacă întâlnim liderul seriei", a declarat tehnicianul Gheorghe Ghiţ, înaintea confruntării.
Tehnicianul orădean se confruntă cu câteva probleme de efectiv înaintea jocului cu Gloria, Zanardini, fiind încă nerecuperat, Petrache, suspendat, iar Lupu acuză probleme medicale.
Meciul FC Bihor - Gloria Bistriţa va fi transmis în direct de canalul tv Digi Sport. Înaintea lui însă, de la ora 11, va avea loc finala competiţiei "Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor", între echipele LPS Bihorul şi GŞ "George Bariţiu".
În pauza jocului FC Bihor - Gloria Bistriţa va avea loc şi festivitatea de premiere a competiţiei "Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor", competiţie pe care clubul orădean a organizat-o pentru liceeni cu prilejul împlinirii a 110 de fotbal în Bihor şi a 40 de ani de când echipa fanion a judeţului poartă titulatura de FC Bihor.
Elevii vor avea acces gratuit pe stadion la cele două jocuri, al liceenilor, respectiv al formaţiilor de seniori, intrarea lor făcându-se pe bază de carnet de elev. În rest, gratuităţi vor mai avea, cum s-a întâmplat la toate jocurile de pe teren propriu din acest sezon ale "roş-albaştrilor", pensionarii, copii sub 14 ani şi femeile. Preţul unui bilet va fi de 10 lei.