Fotbaliştii de la FC Bihor vor susţine următorul joc vineri, de la ora 15, la Ineu, în compania echipei locale ACB. Meciul va conta pentru etapa a 7-a a Ligii a III-a, Seria a 8-a şi se va desfăşura pe Stadionul Central din localitate.

În cadrul acestei dispute, FC Bihor de pe primul loc se va duela cu echipa de pe poziţia a 9-a, ACB Ineu, care în primele şase etape a acumulat 5 puncte, după ce a înregistrat o victorie, două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri.

De partea cealaltă, FC Bihor este lider autoritar al ierarhiei, cu 16 puncte, acumulate în cele cinci victorii şi o remiză, pe care le-a înregistrat până acum. FC Bihor vine după victoria cu 3-1 repurtată pe teren propriu în faţa celor de la Avântul Periam, în timp ce ACB Ineu va încerca să se reabiliteze după eşecul sever, scor 1-6, suferit pe terenul timişorenilor de la Politehnica.

„Ne aşteaptă o deplasare la Ineu. Ne pregătim aşa cum trebuie să se pregătească o echipă care îşi doreşte să aducă puncte din deplasare. Ne dorim foarte mult ca de la acest joc să aducem puncte, pentru că avem nevoie de ele. Venim după o serie de jocuri bune, atât în campionat cât şi în cupă, şi sperăm la un joc bun şi un rezultat pe măsură”, a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Florin Farcaş.

Tehnicianul echipei orădene se confruntă o problemă de efectiv, Andrei Gal, care este în refacere după operaţie, în timp ce George Cherman şi Bogdan Vasile şi-au revenit şi au intrat în programul normal al echipei. Totuşi, o recidivă de ultim moment a apărut la atacantul Marius Hosu, care devine incert pentru jocul de vineri.

Meciul ACB Ineu - FC Bihor va fi arbitrat la centru de Norbert Kemenes din Baia Mare, în timp ce la cele două tuşe asistenţi vor fi Ştefan Bîrjac din Păuşa, judeţul Sălaj, şi Adrian Iancău din Zalău.

Deplasarea spre Ineu a echipei orădene se va face în ziua meciului, vineri, 6 octombrie.


Programul etapei a 7-a din Seria a 8-a a Ligii a III-a:

Vineri, ora 15

Avântul Periam - CS Socodor

ACB Ineu - FC Bihor Oradea

CSC Peciu Nou - Phoenix Buziaş

Sâmbătă, ora 15

Gloria Lunca-Teuz Cermei - Politehnica Timișoara

Progresul Pecica - CS Şoimii Lipova

În Seria a 10-a, celelalte două echipe bihorene din eşalonul III, Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei, vor juca pe teren propriu în acest weekend. Lotus are programat meci vineri, de la ora 15, la Stadionul Comunal din Sânmartin, în compania celor de la CSM Sighetu Marmaţiei, în timp ce Crişul Sântandrei va evolua sâmbătă, de la aceeaşi oră, 15, pe terenul Crişul din localitate, cu Sănătatea Cluj.

Ambele formaţii bihorene caută victoria în aceste dispute, pentru a acumula alte puncte importante în clasament. De altfel, atât Lotus, cât şi Crişul vin după rezultate pozitive etapa trecută, când au evoluat în deplasare.


Programul etapei a 7-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a:

Vineri, ora 15

Lotus Băile Felix - CSM Sighetu Marmaţiei

Minerul 1947 Ocna Dej - Olimpia MCMXXI Satu Mare

SCM Zalău - Minaur Baia Mare

Sâmbătă, ora 15

CSM Victoria Carei - CSM Olimpia Satu Mare

Crişul Sântandrei - CS Sănătatea Servicii Publice

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!