După victoria clară de la Ineu, fotbaliştii de la FC Bihor s-au întors acasă şi vor disputa în acest sfârşit weekend un nou joc în compania unei echipe din judeţul Arad. Este vorba despre Gloria Lunca Teuz Cermei, într-un duel care va reprezenta şi ultimul meci de pe teren propriu pentru roş-albaştri în turul campionatului Seriei a 8-a a Ligii a III-a.

Meciul este programat sâmbătă, de la ora 15, la Stadionul "Iuliu Bodola". "Suntem pregătiţi şi încrezători pentru jocul de sâmbătă. Ne aşteaptă un adversar destul de interesant, din punctul de vedere al stilului şi eficacităţii jocului. L-am urmărit la ultimele dispute. Este o echipă interesantă, cu jucători care au calitate şi dorinţă de afirmare. Sper însă ca noi să tratăm serios jocul de sâmbătă, să ne impunem ritmul nostru şi să obţinem cele trei puncte", a declarat antrenorul princiapal al FC Bihor, Florin Farcaş.

Înaintea partidei de sâmbătă, tehnicianul formaţiei bihorene se confruntă cu câteva probleme de efectiv. Astfel, alături de Andrei Gal, care vine după o operaţie, indisponibili au devenit şi atacantul Marius Hosu, cu probleme la spate, dar şi fundaşul Alex Popa, care acuză o contractură musculară.

În clasament, înaintea acestui joc, FC Bihor este lider autoritar al seriei, cu 19 puncte, în timp ce echipa din Cermei se situează pe poziţia a 8-a, cu 5 puncte.

Partida FC Bihor Oradea - CS Gloria Lunca-Teuz Cermei va fi arbitrată la centru de clujeanul Dragoş Nicolae Lunca, în timp ce arbitri asisteţi au fost desemnaţi Paul Bogdan Pojar şi Luca Tudor Căpîlna, de asemenea şi ei din Cluj Napoca.

Observator pentru arbitri va fi Ciprian Tranca, iar delegat de joc Ion Lupşa, ambii din Timişoara.

Vă reamintim că la meciurile echipei orădene din campionatul Ligii a III-a preţul unui bilet de intrare la joc este de 10 lei, iar copii sub 14 ani au accesul gratuit.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!