După ce au avut un start foarte bun de campionat, cu trei victorii din trei posibile, fotbaliştii de la FC Bihor se concentrează acum pe cel de-al patrulea joc, pe care, de asemenea, vor să-l câştige, cu toate că vor evolua în deplasare.
Mai exact, ei vor juca sâmbătă la Câmpulung Muscel, cu o echipă pe care îşi doresc tare mult s-o învingă, mai ales după păţania de anul trecut, când au dominat jocul, au condus la pauză, dar în final s-au văzut înfrânţi.
„Concentrați de la început”
Meciul cu cei de la AFC Câmpulung Muscel, din cadrul etapei a 4-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, va debuta la ora 11 şi se va desfăşura pe stadionul Muscelul din localitate, spre deosebire de anul trecut, când disputa a avut loc la Buftea.
FC Bihor va întâlni de această dată şi o echipă rănită în orgoliu, după eşecul sever suferit etapa trecută la Reşiţa, când a pierdut cu 0-7. Antrenorul Erik Lincar este conştient însă că argeşenii se vor mobiliza suplimentar cu această ocazie, şi pentru a spăla ruşinea acelui rezultat.
„Consider că trebuie să facem abstracţie de ultimul joc al celor de la Câmpulung, când au pierdut cu 0-7 la Reşiţa, pentru că le-au intrat doar în ultimele minute jucătorii cu experienţă, jucători care pot pune mari probleme oricăror echipe, şi mă refer la Răuţă, mă refer la Burnea sau la Mihalcea. Ţinând cont că şi terenul este unul destul de modest, valorile se egalizează şi atunci va trebui să fim foarte concentraţi de la început, foarte bine pregătiţi din toate punctele de vedere, pentru a obţine un rezultat pozitiv”, a declarat tehnicianul principal al echipei orădene, înaintea acestei deplasări.
Roş-albaştrii au efectuat joi dimineaţă un antrenament la Stadionul Iuliu Bodola, după care au luat masa, iar apoi s-au îmbarcat în autocar cu destinaţia Râmnicu Vâlcea, unde vor rămâne până în ziua meciului, când vor face deplasarea spre stadionul din Câmpulung Muscel.
„Deocamdată nu avem probleme de efectiv. Suntem OK, cu moral bun, acum doar trebuie să demonstrăm că suntem o echipă solidă şi o echipă care poate câştiga în orice condiţii”, a mai afirmat Erik Lincar.
Dorinţă de revanşă
Vă reamintim că, în ediţia anterioară de campionat, formaţia orădeană a întâlnit echipa din Câmpulung Muscel în runda cu numărul 2, într-un meci care s-a desfăşurat pe 10 august, la Buftea, şi unde lucrurile au luat o întorsătură neplăcută pentru roş-albaştri. După ce au controlat jocul şi au condus cu 1-0 la pauză, printr-un gol marcat de Sergiu Jurj în minutul 23, în repriza a doua echipa argeşeană a întors situaţia pe tabelă, marcând de două ori, prin Robert Ene (min. 61) şi Darius Ciurea (min. 68).
Rezultatul a fost frustrant pentru echipă şi suporterii orădeni, pentru că jocul a fost controlat autoritar de roş-albaştri până în minutul 60, iar la pauză s-a intrat doar cu 1-0, deşi au avut şi alte ocazii foarte mari.
Ca urmare, jocul din acest weekend se doreşte şi o revanşă pentru ce s-a întâmplat sezonul trecut. Totuşi, „mai important decât orice sunt punctele din clasament, acolo unde, după trei runde în noul sezon, suntem pe locul 2, cu trei victorii din trei posibile”, după cum precizează clubul orădean.
De partea cealaltă, gazdele de la AFC Câmpulung Muscel se vor prezenta la această partidă de pe ultima poziţie a ierarhiei, cu 0 puncte şi golaveraj 2-12.
Etapă cu etapă
„Până la urmă, trebuie să luăm etapă cu etapă. O victorie din nou ar însemna că am câştiga încă trei puncte şi ne-am menţine în partea de sus a clasamentului. Eu am spus-o tot timpul, nu pot fi prea mult afectat nici de o victorie, nici de o înfrângere, important e să fim tot timpul concentraţi şi atunci eu zic că lucrurile vor decurge într-o zonă normală”, a mai declarat antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar, înaintea deplasării din acest weekend.
Meciul de la Câmpulung Muscel, dintre gazdele de la AFC şi FC Bihor, va putea fi urmărit online, în direct, pe canalul de YouTube al Federaţiei Române de Fotbal, FRF.tv.
Programul complet al etapei a 4-a din Liga 2 Casa Pariurilor:
Vineri, 22 august, ora 17:00:
CSC 1599 Şelimbăr – Sepsi OSK (TV)
Sâmbătă, 23 august, ora 11:00:
Steaua Bucureşti – ACSM Reşiţa (TV)
AFC Câmpulung Muscel – FC Bihor Oradea (FRF.tv)
Metalul Buzău – Corvinul Hunedoara
CSC Dumbrăviţa – ASA Tg. Mureş
Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Dinamo Bucureşti
FC Bacău – Concordia Chiajna
Gloria Bistriţa – CS Tunari
CSM Slatina – CS Afumaţi
Sâmbătă, 23 august, ora 13:00:
FC Voluntari – Politehnica Iaşi (TV)
Duminică, 24 august, ora 12:00:
CSM Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte (TV)