"Avem la antrenamente 29 de jucători, fără nicio noutate. Sunt juniorii de la centrul de copii şi juniori ai lui FC Bihor, dar cât mai putea lua tot de acolo. Avem un junior foarte tânăr, născut în 2000 Talpoş. Îmi doresc ca jucătorii să rămână toţi la echipă pentru a putea face performanţă în aceste condiţii. Mai avem nevoie de un portar, un mijlocaş central şi un atacant. Am avut discuţi cu mai mulţi jucători printre care şi Boştină de la Satu Mare dar am fost refuzaţi", a declarat antrenorul Călin Cheregi.
Acesta a spus că echipa trebuie să se pregătească temeinic, mai ales că o aşteaptă un retur dificil, existând riscul retrogradării.
"Avem 7 zile de antrenamente la baza proprie cu vizita medicală, reacomodare la efort, un joc şcoală între noi şi un prim test fizic sâmbătă. De luni sperăm să intrăm în cantonament în Băile 1 Mai. Dacă nu vom putea, atunci vom face un semi-cantonament la baza proprie. Mă bazez pe foamea de performanţă a tinerilor şi pe dorinţa lor de afirmare. Acum situaţia este una dificilă şi toţi trebuie să tragem pentru a termina campionatul pe un loc care să ne permită şi la anul să fim în acelaşi eşalon", a mai spus el.
Lotul de jucători pentru a doua parte a campionatului va fi format din Fildan, Sălăjan - Ban, Mune, Mihuţ, Pop, Lazăr, Cigan, Letan, Sorian, Străuţ, Pascariu, Tocuţ, Dobrescu, Zanardini, Lukacs, Bacter, Negrea, Ţoca, Sas, Haş, Achim, Lorincz, Cuc, Borşa, Talpoş, Luduşan, Valentin şi Adrian Petricău.
De marţi, cu echipa se pregăteşte un nou portar de la o echipă din Liga a IV-a care va ajunge şi el în curtea celor de la FC Bihor. Pe lângă el vor mai veni cel puţin doi jucători sub formă de împrumut, au arătat oficialii clubului orădean. În plus, conducerea FC Bihor a ajuns la o înţelegere cu Vasile Sin, cel care va fi noul antrenor cu portarii al echipei mari. El a semnat pentru o perioadă de 6 luni, până la finalul actualei ediţii de campionat, cu drept de prelungire pentru încă un an.
Pe de altă parte, preşedintele FC Bihor a insistat pe problemele financiare ale clubului.
"Avem restanţe la jucători două luni şi jumătate iar acea jumate de lună sperăm să ne achităm de ea cât mai repede. Am reziliat contractele unor jucători ca şi Stancu, Lukacs, Răzvan Lupu sau Nichita jucători care şi-au anunţat intenţia de a pleca. De asemenea am reînoit contractele unor juniori care au semnat cu FC Bihor pentru o perioadă de trei ani. Aceştia sunt fraţii Petricău, Mune, Sas sau Luduşan. Cosmin Sârb a anunţat că nu vrea să semneze şi a fost lăsat să plece. Dar nici un jucător nu va pleca gratis. Aşteptăm la finalul lunii să se voteze bugetul la Consiliul Judeţean Bihor pentru a ni se aloca o sumă de bani necesară pentru a ne continua activitatea", a declarat Nemeş.
Preşedintele FC Bihor a precizat că clubul are o restanţă 22 de rate la plata insolvenţei "Cu ce am avea nevoie, suma de 500 000 euro ne-ar ajunge", a arătat acesta, aducând în discuţie şi noua chirie percepută de Primărie pentru stadionul Municipal şi stadionul Motorul, care ajunge la 40.000 de lei lunar. "Eu nu semnez acea anexă contractului. Sperăm să avem mai multă înţelegere. Până acum nimeni de 10 ani nu a plătit nici o sumă ca şi plată a stadionului", a arătat Nemeş.
După cantonament, FC Bihor va disputa o serie de jocuri amicale, dintre care primul în 31 ianuarie cu CF Bihorul Beiuş, urmat, pe 4 februarie cu CSC Sânmartin. Va urma apoi o dublă de verificare cu UTA Arad, un meci cu CS Oşorhei şi încă unul cu Luceafărul Oradea sau FC Paleu.
În altă ordine de idei, toate cele 100 de abonamente scoase la vânzare de clubul orădean la începutul campionatului au fost epuizate, conducerea clubului anunță că începând de săptămâna viitoare va scoate la vânzare alte 200 de abonamente, valabile pentru stagiunea de primăvară a acestui an. Prețul unui abonament va fi de 50 de lei.