FC Bihor Oradea revine pe teren propriu joi, 23 aprilie, pentru un nou duel important în play-offul Ligii 2. De la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, formația orădeană va întâlni Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ocupanta locului secund în clasament.

Partida contează pentru etapa a 6-a și se anunță una dificilă pentru bihoreni, în condițiile în care oaspeții traversează o perioadă foarte bună, cu patru victorii și un rezultat de egalitate în play-off. Înaintea confruntării, FC Bihor se află pe locul 5, cu 42 de puncte, în timp ce Sepsi are 57.

Echipă puternică

Meciul a fost prefațat marți, în cadrul unei conferințe de presă susținute de antrenorul secund Viorel Domocoș și de fundașul Bogdan Vătăjelu.

Revenit pe bancă după o suspendare de trei etape, Domocoș (foto) a evidențiat nivelul ridicat al adversarului, dar și atuurile echipei sale: „Întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați, dar jucăm acasă, unde am demonstrat că suntem puternici. Am mare încredere în acest grup că putem obține un rezultat favorabil”.

Tehnicianul a subliniat că, în play-off, diferența o fac detaliile în condițiile în care echipa orădeană a avut prestații solide, chiar dacă rezultatele nu au fost pe măsură.

„Să ne bucurăm la final”

La rândul său, Bogdan Vătăjelu, aflat la prima conferință de presă de la sosirea la Oradea, a vorbit despre obiectivul imediat al echipei.

„Nu trecem prin cea mai bună perioadă, dar cred că suntem pregătiți. Vrem să schimbăm seria ultimelor meciuri de acasă și să ne bucurăm la final. Chiar dacă am pierdut, am arătat că putem juca un fotbal bun”, a spus Vătăjelu (foto).

Fundașul a remarcat și experiența adversarilor, dar rămâne optimist: „Sepsi este o echipă care își dorește promovarea directă și are jucători cu experiență, dar cred că putem face un joc frumos”.

Apel către suporteri

În ciuda diferenței de puncte dintre cele două formaţii, obiectivul orădenilor rămâne victoria, dar şi accederea la barajul de promovare. În turul play-offului, la Sfântu Gheorghe, Sepsi s-a impus cu 3-0, însă jocul a fost echilibrat până spre final.

Înaintea duelului de joi, reprezentanții echipei au transmis și un mesaj către suporteri, subliniind importanța atmosferei din tribune: „Prezența și susținerea publicului pot avea un rol decisiv într-un meci dificil, iar jucătorii speră să beneficieze de un sprijin consistent din partea fanilor”.

Biletele pentru această partidă sunt disponibile online, precum și la casieria stadionului, după următorul program:

  • Marți și miercuri (21-22 aprilie), între orele 13:00 – 18:00, la Fan Shop (lângă Poarta 1)
  • În ziua meciului, începând cu ora 15:45, la casieria amplasată la Poarta 4

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 15:45. Clubul recomandă achiziționarea anticipată a biletelor, în special online, pentru a beneficia de reducere și pentru a evita aglomerația din ziua jocului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!