FC Bihor şi UTA au remizat miercuri, scor 0-0, în ciuda faptului că orădenii au evoluat vreme de 70 de minute cu om în plus după eliminarea cu uşurinţă a lui Pocuca. Superioritatea numerică nefructificată pe tabela de marcaj nu a adus decât frustrare publicului sosit în număr mare la stadion, peste 7.000 după estimările jurnaliştilor, dar şi finanţatorului Marius Vizer, prezent la meci.

Partida s-a deschis cu şutul arădeanului Voiculeţ, de la distanţă, în minutul 10, pe lângă poarta lui Pogacsics. Apoi, FC Bihor şi-a creat trei ocazii, în minutele 12, 14 şi 18, când Florean a reluat pe lângă poartă, iar Chiş, de două ori, a şutat de la marginea careului, mai întâi peste poartă, apoi periculos pe cadrul porţi, dar s-a opus goalkeeperul oaspeţilor Smaranda, care a respins în corner.

În minutul 25, arbitrul Uihelyi Ludovic, din Lugoj, i-a arătat direct cartonaşul roşu fundaşului central al arădenilor Pocuca, cel care l-a busculat în careu, înaintea executării unei lovituri libere, pe Oltean. În minutul 27, Voiculeţ, de la arădeni, a intrat în careul bihorenilor, dar a şutat imprecis, pe lângă poartă, pentru ca ultima acţiune mai periculoasă a primului mitan să fie trecută în contul gazdelor. Sorian a centrat de pe stânga, Florean a reluat cu capul din careu, dar portarul Smaranda a fost la post.

Du-te vino, pe degeaba

În partea a doua a jocului, orădenii şi-au intensificat atacurile, dar din nefericire nu au avut luciditate în joc şi nu au reuşit să puncteze, cu toate că au presat tot mai insistent. În minutul 48, Deaconescu a reluat cu capul din 8 metri, iar Smaranda a reţinut. Două minute mai târziu, a fost rândul lui Cigan să se afle în faţa porţii şi să reia cu capul, dar în braţele portarului arădean.

În minutul 51, echipa arădeană a atacat pe partea dreaptă şi fundaşul lateral Ionuţ Bălan a expediat balonul în bară. Patru minute mai târziu, a fost rândul bihorenilor să nimerească bara porţii adverse, de această dată, printr-un şut expediat de pe dreapa, în trasnsversală, de către Chiş.

Alte ocazii mai periculoase s-au petrecut în minutele 64 şi 75, când Sorian a şutat din 16 metri, Smaranda a reţinut, iar mai apoi acelaşi Sorian a centrat de pe partea stângă, iar Oltean a reluat cu capul, puţin peste poartă.

Deşi şi-ar fi dorit să vadă o victorie a favoriţilor, suporterii bihoreni au trebuit să se mulţumească cu un rezultat de egalitate, care îi menţine totuşi pe prima poziţie în clasament pe orădeni, având în vedere şi faptul că Petrolul Ploieşti, de pe locul II, a remizat în această etapă, la Turda, cu scorul de 1-1.

În pauza meciului, finanţatorul Marius Vizer l-a premiat pe doctorul Aurel Lazăr, pentru fidelitatea acestuia faţă de echipa orădeană.

Unul, dar bun 

"A fost un meci foarte disputat. Ne aşteptam la o replică foarte bună a echipei UTA. Dacă nu aveau probleme economice, arădenii se băteau la promovare. Am presat mereu în careul advers, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm. Am obţinut doar un punct, dar orice punct este important", a declarat la finalul jocului antrenorul Gheorghe Ghiţ.

Echipa orădeană a folosit în această partidă următoarea formulă: Pogacsics - Oltean, Muscă, Deaconescu (min. 73 M. Popa), Lupu - Chiş, Danci (min. 62 Selagea), Sorian - Florean, Mărkuş, Cr. Cigan (min. 69 Sulea). Antr. Gheorghe Ghiţ.

În deschidere, pe terenul sintetic al Stadionului "Iuliu Bodola", a avut loc şi primul meci din cadrul Cupei liceelor, competiţie organizată de clubul FC Bihor. S-au întâlnit formaţiile Liceului Teoretic "Ady Endre" şi Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". La capătul a două reprize a câte 25 minute, scorul a fost egal, 3-3.

În alte partide din etapa intermediară de miercuri din seria a II-a a ligii secunde, CS Mioveni şi Voinţa Sibiu, contracandidate ale orădenilor la promovare s-au impus clar pe teren propriu.


Liga a II-a, Seria a II-a, Etapa a XXV-a

CSM Rm. Vâlcea - Unirea Alba Iulia 2-0
FC Bihor - UTA Arad 0-0
CS Mioveni - FC Argeş 3-0
ACU Arad - Alro Slatina 0-0
Voinţa Sibiu - Muresul Deva 4-1
Arieşul Turda - Petrolul Ploieşti 1-1
Politehnica Iaşi -Gaz Metan CFR Craiova 1-0


Clasament:

1. FC Bihor Oradea 47 p
2. Petrolul Ploieşti 46 p
3. CS Mioveni 45 p
4. Voinţa Sibiu 44 p
5. ALRO Slatina 42 p
6. ACS MU Politehnica Iaşi 37 p
7. CSM Râmnicu Vâlcea 30 p
8. FC UTA Arad 27 p
9. Gaz Metan CFR Craiova 27 p
10. Arieşul Turda 26 p
11. FC Argeş Piteşti 25 p
12. Mureşul Deva 23 p
13. ACU Arad 22 p
14. Unirea Alba Iulia 20 p
15. Silvania Şimleu Silvaniei 10 p
16. Minerul Lupeni 0 p