CSM Râmnicu Vâlcea nu se va prezenta sâmbătă la meciul din ultima etapă a Ligii a II-a, la Oradea. "Nu mai avem bani să facem deplasarea la Oradea. Am anunţat deja Federaţia Română de Fotbal, am explicat situaţia, iar jucătorii noştri sunt deja în vacanţă", a afirmat Florin Verigeanu, directorul-general al CSM Râmnicu Vâlcea.

La fel ca la Oradea, unde FC Bihor acumulează datorii peste datorii, şi la Vâlcea situaţia este critică. Jucătorii sunt neplătiţi de trei luni, iar clubul are datorii de peste 6 miliarde lei vechi.

Datorită situaţiei financiare în seria a doua a ligii secunde, CFR Timişoara şi Jiul Petroşani au fost excluse din campionat, Drobeta Tr. Severin s-a retras iar FC Baia Mare a fost iniţial exclusă dar reprimită, în ultimul moment, după debutul returului.

FC Bihor se situează pe locul 10 al Campionatului, cu 39 de puncte.