Iniţial, bihorenii s-au înţeles cu cei de la FC Zalău, pentru un joc amical, care ar fi trebuit să se desfăşoare vineri, dar întrucât sălăjenii au declinat, până la urmă oferta, şi cum un alt adversar nu s-a găsit, sportivii orădeni nu vor mai susţine nici un meci amical.

Potrivit antrenorului Gheoreghe Ghiţ, "cel mai probabil va avea loc un joc şcoală între componenţii echipei mari", care să suplinească etapa liberă din acest sfârşit de săptămână, ca urmare a retragerii formaţiei Minerul Lupeni încă din toamnă din Seria a II-a a ligii secunde. Deci, "roş-albaştrii" nu vor câştiga la masa verde nici un punct în această rundă şi vor aştepta evoluţia contracandidatelor la promovare în jocurile de vineri şi sâmbătă, pentru a vedea ce loc vor ocupa în clasament sau dacă şansele de promovare le cresc sau rămân aceleaşi.

În schimb, în weekendul următor, atunci când orădenii vor avea liber din nou, pentru că şi Silvania Şimleul Silvaniei, echipa care ar fi trebuit să le fie adversară, s-a retras din campionat, atunci ei vor disputa totuşi un joc amical, în compania echipei de liga a III-a din judeţul Cluj, Unirea Floreşti.

Meciul va fi programat la Oradea vineri, 22, sau sâmbătă, 23 aprilie. Până atunci conducătorii clubului orădean speră să mai perfecteze un joc amical, cel mai probabil cu o echipă din Ungaria, marţi sau miercuri, pentru a da posibilitatea şi jucătorilor care până în prezent, în returul de campionat, au evoluat mai puţin. Şi această partidă se doreşte a se desfăşura tot la Oradea.

Spre deosebire de acest sfârşit de săptămână, când vor avea liber în campionat, weekendul următor, bihorenii vor câştiga totuşi la masa verde, cu scorul de 3-0, jocul pe care ar fi trebuit să-l susţină în liga secundă în compania sălăjenilor de la Şimleu.