Costul unui bilet de intrare la acest joc este de 10 lei, iar acces gratuit vor avea de această dată doar copiii cu vârsta până la 14 ani, nu şi pensionarii, care la partidele din campionat se bucură de această facilitate din partea clubului.
Meciul FC Bihor - U Cluj va debuta de la ora 16 şi va fi transmis în direct de Digi Sport.
Conform regulamentului competiţiei, echipa care va pierde va încasa 3.000 de euro, iar cea învingătoare, 6.000.
Pe de altă parte, cheltuielile cu organizarea jocului vor fi acoperite din vânzarea biletelor. Încasările ce vor rămâne, după amortizarea cheltuielilor, vor fi împărţite între cele două cluburi. Dacă din încasări nu se vor acoperi cheltuielile, atunci clubul clujean va contribui şi el cu jumătate pentru acoperea acestor costuri.
Echipa clujeană, care va sosi de miercuri seară, nu a anunţat încă sosirea unei galerii. De altfel, suporterii "şepcilor roşii" sunt tot mai dezamăgiţi de favoriţi, după ce luni seara, Universitatea a pierdut în campionat pe teren propriu, cu 0-2 în faţa celor de la CS U Craiova.