FC Bihor a făcut duminică o primă repriză foarte bună şi s-a impus cu 2-1 în faţa echipei CS Afumaţi, revenind astfel pe locul 2 în clasament, după ce în urma rezultatelor de sâmbătă coborâse pe poziţia a 4-a.

În faţa a peste 2.500 de spectatori, roş-albaştrii au reuşit cea mai bună repriză a lor din acest sezon: au înscris două goluri, au trimis de trei ori mingea în bară şi au avut alte ocazii importante. Chiar la finalul partidei, antrenorul Erik Lincar a declarat că aceasta a fost cea mai bună repriză a sa ca antrenor.

În partea a doua, jocul a devenit mult mai echilibrat, ocaziile de poartă au lipsit, iar partida s-a încheiat cu scorul de la pauză, 2-1 pentru orădeni. Golurile echipei gazdă au fost marcate de Ioan Hora, din penalty (min. 8), şi Dragoş Tescan (min. 37), în timp ce pentru Afumaţi a înscris Alexandru Iamandache (min. 26). După ratarea penalty-ului de la Slatina, Tescan s-a revanşat cu golul victoriei.

Titularizat în această partidă, Ioan Hora a deschis scorul în minutul 8, dintr-un penalty obţinut de Albert Stahl, "argintul viu" al echipei, care a fost aplaudat la scenă deschisă în momentul înlocuirii sale.

 

O primă repriză excelentă

Prima ocazie a partidei a aparţinut echipei ilfovene, în minutul 4, la o lovitură de colţ de pe stânga. Mingea a fost trimisă la bara a doua, unde Alexandru Iamandache a reluat din prima, însă mingea a lovit bara şi a trecut pe lângă poartă.

În minutul 7, Albert Stahl a pătruns în careu printre doi adversari, fiind faultat. Arbitrul clujean Mircea Salomir a dictat penalty, transformat impecabil de Ioan Hora în minutul 8: 1-0.

În minutul 14, Angelo Cocian a şutat puternic de la 25 de metri, mingea a lovit vinclul din stânga porţii oaspeţilor şi a revenit în careu la Ioan Hora, aflat singur la 7 metri, însă balonul s-a dus pe lângă poartă.
În minutul 20, Hora a executat o lovitură liberă periculoasă, dar portarul a reţinut.

În minutul 24, Afumaţi a beneficiat de o lovitură liberă de pe stânga, executată de Alexandru Enache, dar balonul a trecut pe lângă bara din dreapta porţii lui Arsenie Mocan.

În minutul 26, FC Bihor a avut o nouă ocazie: Cocian a centrat de pe stânga, Enceanu a reluat pe poartă, dar portarul Stanciu a reţinut. La faza imediat următoare, Afumaţi a egalat: Alexandru Enache a centrat pe jos de pe dreapta, iar Alexandru Iamandache, aflat liber la 9 metri, a înscris cu latul pentru 1-1.

În minutul 30, Stahl i-a pasat ideal lui Tescan, care s-a aflat singur cu portarul, dar s-a complicat şi a trimis slab, permiţând apărarea oaspeţilor să respingă.

În minutul 37 a venit golul doi al gazdelor: Ban a centrat de pe stânga, Diomande şi Hora au trecut pe sub minge, iar Dragoş Tescan, aflat la 6 metri, a înscris cu un şut pe lângă portarul Stanciu.

Orădenii au continuat atacurile şi în minutul 38 au ratat o ocazie spectaculoasă: Cocian a lobat pentru Stahl, acesta a centrat, Stanciu a respins până la Hora, care i-a pasat lui Enceanu. Şutul acestuia de la 12 metri a lovit bara transversală.

În minutul 43, FC Bihor a trimis pentru a treia oară mingea în bară: după un corner executat de Tescan, Hora a reluat cu capul în bara din dreapta, iar Lazăr a degajat de pe linia porţii.

 

Joc închis în repriza secundă

După pauză, jocul a devenit mai închis. Afumaţi s-a apărat mai bine, iar ocaziile s-au rărit. Prima fază periculoasă a reprizei secunde a venit în minutul 70: Ştefan Gheoroae a şutat din alergare de la 17 metri, pe lângă poartă.

În minutul 84, Ban a executat o lovitură liberă de pe stânga, iar Abel Popa a reluat cu capul din 8 metri, dar pe lângă poartă. Ultima ocazie a jocului a venit în minutul 90+2, când Luca Tincău a şutat de la distanţă, însă portarul Stanciu a reţinut.

Partida s-a încheiat cu 2-1 pentru FC Bihor, care obţine trei puncte importante şi revine pe locul 2, la patru puncte de liderul Corvinul Hunedoara şi cu două puncte peste ASA Târgu Mureş şi Steaua Bucureşti. De cealaltă parte, Afumaţi a suferit la Oradea prima înfrângere în deplasare din acest sezon.

 

Cea mai bună repriză pentru Lincar

"Mă aşteptam, poate, la o echipă adversă mai bună. Chiar nu mi s-a părut astăzi că ar fi trebuit să avem problemele din repriza a doua, iar vina este doar a noastră, pentru că în prima repriză, având vreo cinci-şase situaţii clare, scorul a fost doar 2-1. În fotbal am văzut sute de meciuri în care jocul se poate întoarce. Prima repriză cred că a fost cea mai bună repriză de când antrenez. Ne-au ieşit multe acţiuni şi faze fixe şi îi felicit pe băieţi. Doar că fotbalul nu durează o repriză, ci 95-96 de minute. Trebuie să fim mai concentraţi şi mai hotărâţi pentru tot ce urmează pe parcursul jocului. Până la urmă, este o victorie importantă", a declarat, la final, antrenorul Erik Lincar.


FC Bihor Oradea – CS Afumaţi 2-1 (2-1)
Au marcat: Ioan Hora (min. 8 – 11 m), Dragoş Tescan (min. 37) / Alexandru Iamandache (min. 26)

FC Bihor: Arsenie Mocan – Sebastian Cucu, Mihai Kereki, Abel Popa, Ionuţ Ban – Ioan Filip (cpt., min. 46 Tudor Călin) – Dragoş Tescan (min. 76 Luca Tincău), Rareş Enceanu, Angelo Cocian (min. 76 Răzvan Gunie), Albert Stahl (min. 90+2 Gelu Gitye) – Ioan Hora (min. 76 Andreas Chiriţoiu).
Rezerve neutilizate: Rowan Buss Liam – Ionuţ Albu, Andrei Gal, Asadbek Beglarkhanov.
Antrenor: Erik Lincar.

CS Afumaţi: Yanis Stanciu – Alexandru Nicola (min. 65 Valerio Gallo), Mohamed Diomande, Constantin Robicek, Alin Lazăr – Ionuţ Zaina (cpt.), Onur Kaplan – Alexandru Iamandache, Mario Ioniţă, Alexandru Enache (min. 86 Cosmin Atanase) – Kouban Calvin (min. 36 Ştefan Gheoroae).
Rezerve neutilizate: Iannis Drăghici – Răzvan Lazăr, Imrane Bamba, Bogdan Pitulac, Andrei Dima, Samuel Zimţa.
Antrenor: Vasile Neagu.

Arbitri: Mircea Salomir (Cluj-Napoca) – Biro Barna Tamas (Cernat – Covasna), Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe).
Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare).
Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin).
Delegat joc: Vasile Rad (Arad).

Rezultatele etapei a 11-a a Ligii 2 Casa Pariurilor:

Sâmbătă 
Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Gloria Bistriţa 1-1
Concordia Chiajna – Metalul Buzău  1-2
CS Dinamo Bucureşti – CS Tunari  3-1
CSM Reşiţa – Politehnica Iaşi  0-1
ASA Târgu Mureş – CSM Slatina  3-2
Corvinul Hunedoara – FC Bacău  2-0
CSC Şelimbăr – Ceahlăul Piatra Neamţ  3-1
CSM Olimpia Satu Mare – Steaua Bucureşti  1-4
CSC Dumbrăviţa – AFC Câmpulung Muscel  0-0
Chindia Târgovişte - FC Voluntari 0-2

Duminică
FC Bihor Oradea - CS Afumaţi 2-1

Clasament:

1.

Corvinul Hunedoara

11

9

2

0

13

29 pt

2.

FC Bihor Oradea

11

8

1

2

12

25 pt

3.

ASA Târgu Mureş

11

7

2

2

13

23 pt

4.

Steaua Bucureşti

11

7

2

2

7

23 pt

5.

FC Voluntari

11

6

4

1

6

22 pt

6.

Chindia Târgovişte

11

6

2

3

11

20 pt

7.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe

11

6

2

3

3

20 pt

8.

CSM Reşiţa

11

6

1

4

9

19 pt

9.

Metalul Buzău

11

6

1

4

7

19 pt

10.

Politehnica Iaşi

11

5

3

3

3

18 pt

11.

Concordia Chiajna

11

5

2

4

9

17 pt

12.

CS Afumaţi

11

4

2

5

1

14 pt

13.

CSM Slatina

11

3

3

5

-2

12 pt

14.

CS Dinamo Bucureşti

11

2

5

4

-4

11 pt

15.

Ceahlăul Piatra Neamţ

11

3

2

6

-12

11 pt

16.

CS Gloria Bistriţa

11

2

4

5

-8

10 pt

17.

FC Bacău

11

2

3

6

-8

9 pt

18.

CSC 1599 Şelimbăr

11

2

2

7

-3

8 pt

19.

CSC Dumbrăviţa

11

2

2

7

-9

8 pt

20.

AFC Câmpulung Muscel

11

2

2

7

-17

8 pt

21.

CS Tunari

11

1

4

6

-10

7 pt

22.

CSM Olimpia Satu Mare

11

1

1

9

-21

4 pt


În etapa viitoare, formaţia noastră va evolua în deplasare, la Iaşi, cu Politehnica, vineri, 31 octombrie, într-o altă partidă care va fi televizată. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!