Aşteptată cu interes, partida dintre FC Bihor şi ACSMU Politehnica Iaşi a corespuns aşteptărilor suporterilor de la un meci cu miză, de care atârna în bună măsură soarta tânărului antrenor al orădenilor.

A fost o dispută în care Gheorghe Ghiţ a găsit soluţiile pentru a-l surprinde pe mult mai experimentatul Ionuţ Popa, cu ani în urmă şi el antrenor al bihorenilor, tot într-o perioadă când Marius Vizer ţinea echipa.

Cei trei care au speriat Estul

Încă din start, echipa orădeană a intrat în teren cu o distribuţie inedită, în care s-au regăsit şi cele trei "perle" bihorene, juniorii Adrian Mărkus, Popa Mădălin şi Adrian Florean. Veniţi după două meciuri disputate în naţionala României Under 19, cei trei jucători au avut o contribuţie decisivă la obţinerea primei victorii orădene în faţa propriilor spectatori.

Mărkus, vârful naţionalei de juniori, care a marcat trei goluri în poarta Ciprului, şi-a trecut în cont şi primul gol pe care FC Bihor l-a înscris pe teren propriu de la începerea campionatului. Era minutul 9 şi centrarea internaţionalului Florean a fost reluată imparabil în poarta lui Anghelache. Tot Mărkus s-a aflat şi la finalizarea centrării lui Sulea, în minutul 13, dar mingea a poposit în braţele goal-keeper-ului ieşean.

Teama de a nu lua gol i-a determinat pe fotbaliştii orădeni să facă pasul înapoi în faţa unei echipe  în care se regăseau câţiva jucători cu experienţă în fotbalul românesc. Vlaicu, Pălimaru, Cornea, cărora li s-au alăturat Baiano şi internaţionalul de juniori şi tineret israelian Cohen, au pus stăpânire pe joc, ameninţând poarta lui Fildan. Cu un Olteanu şi Muscă imbatabili în centrul defensivei şi un Deaconescu harnic în recuperări, FC Bihor a reuşit, însă, să menţină scorul înscris pe tabela de marcaj.

Morar ne-a băgat în corzi

Oboseala acumulată în prima parte a meciului l-a determinat pe antrenorul Gheorghe Ghiţ să-i trimită la vestiar pe Mărkus şi Florean la puţin timp de la reluare, ei fiind urmaţi de Sulea în minutul 70. Şi asta după ce fundaşul dreapta al FC Bihor, Şerban Morar, a avut proasta inspiraţie de a produce un fault de cartonaş galben la mijlocul terenului - al doilea după cel primit în minutul 34, astfel că FC Bihor a rămas în doar zece jucători. Era minutul 58 şi soarta partidei era departe de a fi decisă.

A urmat un joc de aşteptare aplicat de orădeni în intenţia de a bloca culoarele spre poarta lui Fildan, cu încercări de contraatac care, de regulă, au sfârşit fără a ameninţa poarta ieşenilor. Şi şansa a fost de partea gazdelor, mingile şutate de Claudiu Ionescu (minutul 50) şi Cohen (minutul 72) nimerind transversala porţii orădene!

Introducerea în teren a lui Bîrză s-a dovedit, până la urmă, foarte inspirată. Atacantul lui FC Bihor, talonat de trei adversari, a reuşit o cursă extraordinară, de 30 de metri, finalizată cu un şut în stânga portarului Anghelache. Era 2-0, în minutul 81, şi părea că nimic spectaculos nu se mai poate întâmpla.

Şi totuşi, în minutul 89, internaţionalul israelian Cohen a "prins" un şut de la 18 metri, lăsându-l fără replică pe Fildan. Au urmat minute tensionate, cu joc pe contre în care fiecare echipă a trecut pe lângă înscrierea golului, dar tabela a rămas neschimbată. Şi astfel FC Bihor şi-a trecut în cont încă 3 puncte importante, urcând pe locul patru în clasament.

Vorbe de antrenori

14 Ionut Popa.jpgIonuţ Popa (antrenor ACSMU Poli Iaşi): "Îmi pare rău că am pierdut la Oradea, dar în acelaşi timp felicit echipa gazdă pentru dăruirea de care a dat dovadă. Noi am greşit mult, lucru de care au profitat jucătorii de la FC Bihor. Bîrză a trecut ca prin varză printre fundaşii mei, lucru inacceptabil la acest nivel. Am avut şi ghinion la cele două bare, dar rezultatul este cel consemnat la finalul partidei şi el ne nemulţumeşte. Mi-au plăcut de la echipa FC Bihor cei doi atacanţi, Mărkus, un vârf autentic, cu calităţi bune pentru acest post, şi Bîrză, un atacant de viteză, care ne-a făcut praf la acea fază. Aveţi o echipă tânără, de viitor, dar care are nevoie de timp ca să se "coacă". Noi suntem în restructurare şi nu am crezut că e aşa de greu să faci acest lucru. Dacă la finalul turului suntem acolo, la 6-7 puncte de lider, ne vom menţine şansele la promovare, dar va fi foarte greu!", a declarat Ionuţ Popa (foto).

14 Gheorghe Ghit_1.jpgGheorghe Ghiţ (antrenor FC Bihor): "Am întâlnit o echipă experimentată, cu un antrenor rutinat, iar victoria este cu atât mai preţioasă. Acest moment poate să demonstreze că suntem pe un drum bun, mai ales că media de vârstă a echipei de start este de 20 de ani. Am avut convingerea că cei trei juniori introduşi în teren din start vor aduce acel entuziasm de care aveam nevoie şi nu m-am înşelat. Era o probă de caracter atât din partea echipei, cât şi a mea, şi cred că am trecut-o cu brio. Pe această cale vreau să le mulţumesc spectatorilor care au avut răbdare cu noi după meciurile precedente avute acasă, dar şi pentru modul în care au ştiut să ne susţină în momentele grele. Victoria le aparţine şi lor în egală măsură", a  declarat Gheorghe Ghiţ (foto).


FC BIHOR - ACSMU POLITEHNICA IAŞI 2-1 (1-0)

Au marcat: Markus (min. 6), Bîrză (min.81) / Cohen (min. 89)

Stadion Municipal "Iuliu Bodola" din Oradea: spectatori 1.500

FC Bihor: Fildan - Morar, Muscă, Oltean, Tegzeş - Popa Mădălin, Deaconescu, Sulea (70 Petrescu) - Pop Florin, Mărkus (56 Bîrză), Florean (63 Sorian)

Antrenori:  Gheorghe Ghiţ - Marius Marinău

ACSMU Poli Iaşi: Anghelache - A. Manea, Panait, Vlaicu, Siminic (59 Herghelegiu) -  Baiano (82 A. Neagoe), Cornea, Cohen, Drida - R. Neagoe (46 Claudiu Ionescu), Pălimaru.

Antrenor: Ionuţ Popa

Cartonaşe galbene: Morar (2), Popa Mădălin, Deaconescu, Bîrză / Vlaicu, Claudiu Ionescu

Cartonaş roşu: Morar (minutul 58)

Arbitri: Haţeganu Ovidiu (Arad) - Szekely Iulian (Cluj-Napoca) şi Tunyogi Ferencz (Zalău)

Observator: Ciev Zaharia (Timişoara)