FC Bihor s-a impus cu scorul de 3-2, sâmbătă, pe teren propriu, la Stadionul "Iuliu Bodola", în faţa sătmărenilor de la Olimpia, într-un meci ce a contat pentru etapa a III-a a fazei play-out din Seria a II-a a Ligii a II-a.

Partida a început furtunos, cu FC Bihor atacând din start, iar în minutul 2, Cristian Cigan a expediat un şut periculos de la 16 metri, dar pe lângă stâlpul din partea dreaptă a portarului B. Miron. Un minut mai târziu, tot orădenii s-au aflat în ofensivă şi au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, după henţul în careu al lui Ene. Letan a executat penalty-ul, portarul Miron a respins, mingea a ajuns la Cr. Cigan, care a fost faultat de D. Muntean.

Acesta a primit cartonaşul galben, din partea arbitrului târgoviştean Marius Chiţu, care a dictat din nou penalty. De această dată a executat R. Lukacs, care a şutat tot în dreapta portarului, dar Miron s-a dus de această dată în stânga şi scorul a devenit 1-0.

În minutul 9 Cr. Cigan putea duce scorul la 2-0, dar şutul său a fost blocat în ultimul moment. În replică, în minutul 17, oaspeţii au reuşit să marcheze, după ce Gavrilescu a profitat de o neînţelegere în defensiva orădenilor, i-a pasat la şase metri lui Bujor, care a trimis cu latul la colţul scurt şi a înscris, după ce Smaranda a respins în bară, dar mingea a intrat apoi în poartă.

Jocul deschis, pe contre, a continuat şi în minutul 33, FC Bihor a înscris din nou, după o fază prelungită de atac. După o lovitură de colţ, executată de Ov. Bic de pe stânga, mingea a trecut pe la Fl. Pop şi Fl. Lazăr şi a ajuns apoi la patru metri de poartă la R. Lukacs, care cu o lovitură de cap a înscris pentru 2-1.

În repriza a doua, jocul frumos al celor două formaţii a continuat, iar FC Bihor a mai marcat o dată în minutul 58, prin Ov. Bic, care a înscris un eurogol, după ce a şutat de la 35 imparabil, sub transversală.

Scorul final a fost stabilit în minutul 82, când Olimpia a concretizat o acţiune ofensivă, prin Alexandru Boştină, care a înscris cu un şut din colţul careului mare, în dreapta portarului Smaranda.

Astfel, meciul s-a încheiat cu victoria orădenilor, în aplauzele celor peste o mie de spectatori, care şi-au felicitat favoriţii pentru victorie şi pentru jocul bun prestat.

"Meciul a avut toate ingredientele, penalti ratat, bară, ocazii, goluri. Îmi felicit jucătorii şi sper să reuşim să ne îndeplinim obiectivul cât mai repede cu putinţă", a declarat după joc antrenorul orădenilor, Alexandru Pelici.

"În primul rând, vreau să felicit echipa gazdă pentru victorie. Că merita sau nu merita, acum ce să zic, au câştigat. Noi am greşit mult, ei au fructificat aproape fiecare ocazie ce au avut-o. Deci au fost mult mai eficienţi decât noi", a declarat, la rândul său, tehnicianul oaspeţilor, Tiberiu Csik.


FC Bihor - Olimpia Satu Mare 3-2(2-1)

Au marcat: R. Lukacs (min. 5 - penalty şi 33) şi Ov. Bic (min. 58) / Bujor (min. 17) şi A. Boştină (min. 82)

FC Bihor: Smaranda - Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Pascariu, R. Lupu - Haş (min. 32 M. Stancu), C. Străuţ - Fl. Pop, Bic, Cr. Cigan (min. 67 Al. Sorian) - R. Lukacs (min. 83 D. Mihuţ).
Antrenor: Alexandru Pelici

Olimpia: Miron - D. Muntean, Fl. Mureşan, C. Ene, Iuhas (cpt.) - Gavrilescu, Villand, Roghină (min. 59 R. Rus), Faur (min. 46 Szalkai) - Vl. Bujor, Feier (min. 46 Al. Boştină).
Antrenor: Tiberiu Csik

Au arbitrat: Marius Chiţu (Târgovişte) - Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) şi Marius Bălan (Dej).


În celălalt joc din etapa a III-a, de sâmbătă, din play-out-ul Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal, la Arad, UTA a învins cu scorul de 3-0 formaţia Minerul Motru, în timp ce CS Mioveni a stat.

În clasamentul play-out-ului, Olimpia Satu Mare are în continuare 24 de puncte, CS Mioveni, 23, FC Bihor, 22, UTA, 15, Minerul Motru, 9, iar FC Univ. Craiova, formaţie retrasă din campionat, 6 puncte.