Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor se află începând de duminică în Italia, la Brescia, unde susţine cel de-al doilea cantonament al acestei veri. Elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ vor rămâne până pe data de 10 august în Italia, susţinând şi trei partide amicale.

Primul joc de verificare din cantonamentul italian este prevăzut pentru miercuri, 3 august, în compania echipei locale Brescia Calcio. O zi mai târziu, joi, 4 august, orădenii se vor duela cu cei de la Spal, pentru ca ultimul joc amical din stagiul de la Brescia să-l susţină pe data de 10 august, în ultima zi a cantonamentului, în compania formaţiei Bologna.

FC Bihor a disputat în această vară 4 jocuri de verificare, în cadrul căroara au obţinut 3 victorii şi o înfrângere. Astfel, "roş-albaştrii" au învins în luna iulie DVSC Debrecen, în deplasare, cu scorul de 2-1, Poli Timişoara, acasă, cu 3-1, şi FC Maramureş Universitar Baia Mare, tot pe teren propriu, cu 4-1. Înfrângerea a fost suferită la Timişoara, în revanşa amicalului cu Poli, scor 0-1.

Având în vedere că FC Bihor nu a mai ajuns în Liga I, atacantul Adrian Voiculeţ a ajuns la FC Braşov, iar Tânc şi Cr. Cigan la Voinţa Sibiu. Achiziţiile le reprezintă momentan jucătorul de culoare, de bandă stânga, Diarra, venit de la UTA, şi Sebi Sfârlea, reîntors la "roş-albaştri", după un periplu prin ţară care a cuprins mai multe echipe, ultima dintre ele fiind CS Mioveni.

În vederea noului sezon oficial, pe 4 august va avea loc la sediul Federaţiei Române de Fotbal, tragerea la sorţi pentru programul Ligii a II-a, atunci se va şti cu certitudine dacă Universitatea Craiova va fi dezafiliată sau va fi primită în campionat.