Începând de luni, clubul FC Bihor a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul competiţional 2025-2026, care sunt valabile atât pentru meciurile din campionatul Ligii a II-a, cât şi pentru meciurile din Cupa Românei.
Lansarea a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Stadionul Iuliu Bodola de preşedintele clubului, George Tătar, alături de directorul sportiv, Claudiu Keşeru.
„Obiectivul clar al echipei noastre este clasarea între locurile 6 - 10 în campionatul Ligii a II-a, precum şi calificarea în faza grupelor Cupei României. Am văzut ce s-a întâmplat acum doi ani, cu calificarea în grupele cupei, şi este de bun augur pentru club, pentru că a impactat enorm asupra numărului de abonaţi pe care l-am avut atunci”, a precizat Claudiu Keşeru.
La rândul său, președintele George Tătar a oferit date referitoare la lansarea abonamentelor, mulțumindu-le suporterilor pentru că au fost alături de echipă.
„După cum se ştie, în urmă cu două sezoane am vândut 7.000 de abonamente, când am fost prima echipă din România ca număr de abonamente vândute, iar anul trecut am avut undeva în jur de 1800 de abonamente, fapt care ne-a plasat iar printre primele echipe din ţară la acest capitol. De aceea, şi anul acesta lansăm din timp abonamentele, le lansăm azi şi cred că suntem printre primele echipe din ţară care îşi lanseză abonamentele”, a precizat preşedintele clubului.
Startul vânzării de abonamente s-a dat luni la ora 14, pe platforma bilete.ro.
Beneficii pentru abonați
Noua politică de acces şi achiziţie a abonamentelor cuprinde mai multe beneficii pentru abonaţii din sezonul trecut care aleg să îşi facă din nou abonament. De altfel, ei au prioritate la cumpărarea abonamentelor, care includ atât meciurile din campionat, cât și cele din Cupa României.
Conform calendarului, luni, 7 iulie, de la ora 14, au fost puse în vânzare abonamentele pentru cei care au avut abonamente şi anul trecut. Începând de sâmbătă, 12 iulie, la ora 00:00, abonamentele noi vor fi eliberate și pentru locurile neconfirmate de abonații din sezonul precedent.
„Preţul abonamentelor va fi anul acesta de 185 de lei la peluză, 280 lei la tribuna I şi 370 lei la tribuna 0. Ne dorim ca suporterii să vină să-şi achiziţioneze abonamente, pentru că faţă de bilete va fi o reducere considerabilă, de peste 50%. Preţul unui bilet este de 25 de lei la peluză, 40 lei la tribuna I şi 55 lei la tribuna 0. Dacă biletele vor fi achiziţionate din timp va exista şi aici o reducere. Astfel, la peluză biletul va consta 20 de lei, la tribuna I - 30 de lei, iar la tribuna 0 - 45 de lei”, a mai precizat preşedintele George Tătar.
Beneficiile reabonaţilor:
• 10% reducere la noul abonament;
• voucher de 10% reducere pentru noul tricou de joc de acasă;
• livrarea voucherului instant;
• ridicarea tricourilor de la Stadionul Iuliu Bodola începând cu data de 1 august;
• opțiunea de păstrare a locului preferat ales sezonul trecut.
Cum se face reabonarea?
Abonații care au făcut sezonul trecut achiziția online (prin platforma bilete.ro) primesc pe aceeași adresă de email un link personalizat de reabonare, care păstrează locul din sezonul trecut, aplică automat reducerea de 10% şi beneficiază de un voucher de 10% reducere pentru noul tricou de joc de acasă livrat pe email.
Pentru abonații care au făcut sezonul trecut achiziția la casieria stadionului, reabonarea se face la casieria stadionului, cu prezentarea abonamentului vechi. Se păstrează locul și se aplică reducerea de 10%, plus se înmânează un cod unic de reducere şi beneficiază şi de 10% reducere pentru noul tricou de joc de acasă.
De precizat că abonații din sezonul trecut, dacă doresc să schimbe locul, e nevoie să aștepte finalul campaniei de reabonare.
Perioade și calendar:
➤ Start vânzare abonamente:
• Luni 7 iulie, ora 14:00 – lansare vânzare online pe bilete.ro
➤ Perioadă exclusivă pentru reabonați:
• Luni 7 iulie, ora 14:00 – Vineri 11 iulie, ora 23:59
Program vânzări în perioada 7–13 iulie
➤ 7–8 iulie (luni–marți) – doar reabonare
• Vânzare exclusiv online
➤ 9–12 iulie (miercuri–sâmbătă) – doar reabonare
• Vânzare online + fizic la casieria stadionului
➤ Program casierie (Fan Shop – Poarta 1)
Miercuri, Joi, Vineri : 12:00 – 19:00
Sâmbătă: 11:00 – 13:00
➤ Sâmbătă, 12 iulie, ora 00:00 – abonamente noi
• Se eliberează locurile neconfirmate de abonații din sezonul precedent
➤ 12–13 iulie (sâmbătă–duminică)
• Vânzare deschisă pentru toți suporterii, inclusiv pentru cei care nu au
achiziționat abonament sezonul trecut (duminică doar online)
Toate detaliile privind politica de acces şi achiziţie abonamente FC Bihor pentru sezonul competiţional 2025-2026 sunt disponibile mai jos!