FC Bihor l-a pierdut pe portarul titular, Mădălin Smaranda, după ce acesta a primit o oferă mai bună de la ACS Poli Timişoara. Astfel, înainte să debuteze noul sezon oficial, Smaranda a părăsit clubul orădean, care în vară i-a înjumătăţit valoarea contractului faţă de anul trecut şi care avea stipulat în contract o clauză care-i putea să plece, în cazul unei oferte superioare.

"Smaranda avea o clauză în contractul cu noi că dacă are o ofertă mai bună, îl lăsăm să plece. Acum, la renegocierile din această vară, i-am înjumătăţit salariul, iar oferta Timişoarei era mai bună pentru el. Au primat şi motivele personale, familia lui fiind în Timişoara, iar soţia sa - gravidă. Nu disperăm însă, căutăm un alt portar, cu experienţă, dar până atunci îi avem pe Fildan şi Sălăjan", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Viorel Nemeş.

Mădălin Smaranda a ajuns la ACS Poli după ce formaţia timişoreană l-a pierdut pe goalkeeper-ul Nuno Claro, iar la ACS Poli antrenor cu portarii din această vară este bihoreanul Marius Popa.

Preşedintele clubului orădean a mai precizat însă că au fost recuperate şi cheltuielile de pregătire cu jucătorul pentru cele două luni cât s-a aflat la Oradea în vederea noului sezon

Pe de altă parte, conducerea clubului FC Bihor a ajuns la o înţelegere cu jucătorul Răzvan Lupu (jucător de bandă stângă, în special fundaş), care se va reîntoarce la FC Bihor şi cu care, în cursul zilei de miercuri va fi semnat contractul.