Cu o zi înainte de reunirea lotului de jucători, clubul FC Bihor şi-a prezentat, marţi, primele trei achiziţii pentru noul sezon.

Este vorba despre fundaşul central Mihai Kereki, care vine de la Steaua Bucureşti, tânărul jucător uzbek Asadbek Beglarkhanov, precum şi de Lucas Ionuţ Ferche, unul dintre liderii echipei de U17 a clubului orădean, care s-a remarcat din plin în sezonul competiţional precedent şi care, acum, a fost cooptat în echipa de seniori

Mihai Kereki vine de la Steaua

Fundaşul central Mihai Kereki a fost adus de la Steaua, unde a evoluat în 16 meciuri şi a înscris un gol în sezonul precedent al ligii secunde.

„Născut la 1 noiembrie 1996, la Cluj-Napoca, Mihai Kereki măsoară 1,91 metri şi evoluează pe postul de fundaş central. El este un jucător de picior drept şi a evoluat pentru formaţia bucureşteană pe parcursul sezonului recent încheiat. O altă poziţie pe care poate fi folosit Mihai este cea de mijlocaş defensiv”, transmite clubul orădean.

Până să ajungă la CSA Steaua, Mihai Kereki a mai evoluat la echipa de U19 a celor de la CFR Cluj, după care a trecut pe la Unirea Jucu, CSM Deva, Unirea Dej, CFR Cluj II şi Comuna Recea.

Kereki a semnat pentru două sezoane cu FC Bihor, cu drept de prelungire pentru încă un an.

Uzbekul Asadbek Beglarkhanov, al doilea transfer

Al doilea transfer anunţat de FC Bihor, marţi, este al jucătorului Asadbek Beglarkhanov, un fotbalist din Uzbekistan, care a fost în probe la clubul orădean şi în iarnă.

Născut la 1 aprilie 2004, la Tașkent, Asadbek Beglarkhanov este un mijlocaş ofensiv, dar poate evolua şi ca mijlocaş central.

„Asadbek se anunţă un tânăr de perspectivă şi vine de la Lokomotiv Tașkent, unde a evoluat la formaţia de U21. Înainte, a mai jucat însă şi pentru Pakhtakor Tashkent, la U18, iar mai apoi la U21. Asadbek Beglarkhanov a fost şi internaţional de U20, disputând în echipamentul reprezentativei ţării sale patru jocuri, în decursul anului 2022”, precizează clubul orădean.

Tânărul jucător uzbek a semnat cu FC Bihor pentru o perioadă de un an şi jumătate, cu drept de opţiune pentru încă un an.

Lucas Ferche, promovat la echipa mare

Clubul orădean de fotbal a mai transmis, marţi, că tânărul Lucas Ferche se alătură lotului echipei de seniori.

Ferche este unul dintre tinerii clubului bihorean care s-au remarcat din plin în sezonul competiţional 2024-2025, iar evoluţiile sale i-au făcut pe cei din cadrul conducerii tehnice a clubului să îl includă în lotul de seniori.

Născut la Oradea, la data de 26 ianuarie 2008, Lucas Ionuţ Ferche a fost unul dintre liderii formaţiei de U17, pregătite de Adrian Sorin Todea, echipă care, în sezonul trecut, a câştigat seria Campionatului Naţional din care a făcut parte și a avut un parcurs bun în cadrul Cupei României, unde a ajuns până în finală.

Şi în finala cu FC Player București, Lucas şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, înscriind unul dintre cele două goluri ale formaţiei FC Bihor.

După cum mai precizează clubul orădean, în sezonul recent încheiat, Lucas Ferche a fost utilizat şi la echipa de juniori U19 a FC Bihor.

Reunirea lotului

„Din noul sezon, însă, Lucas, care este jucător de profil ofensiv, va face parte din lotul echipei de seniori a clubului nostru, unde va purta pe tricou numărul 37”, transmite clubul roş-albastru, care prezintă şi o scurtă declaraţie a jucătorului.

„Am 17 ani și joc fotbal de la vârsta de 7 ani. Mi-am început parcursul la FC Bihor, unde am învățat bazele acestui sport. Ulterior, am evoluat la Zenit Oradea, unde am continuat să mă dezvolt ca jucător, iar apoi m-am întors la FC Bihor, unde mi-am petrecut ultimii ani ca junior”, declară tânărul Lucas Ferche.

Reunirea lotului echipei de seniori a clubului FC Bihor, în vederea demarării pregătirilor pentru noul sezon, este programată miercuri, de la ora 17, la Stadionul Iuliu Bodola. Ea va fi precedată, însă, de o conferinţă de presă care va fi susţinută de preşedintele clubului, George Tătar, şi de directorul sportiv, Claudiu Keşeru.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!