Pentru orădeni, eşecul de la Arad a lăsat urme adânci, care pot fi şterse doar printr-un rezultat favorabil în disputa de sâmbătă cu argeşenii. Astfel, meciul care va avea loc pe stadionul Iuliu Bodola, de la ora 11, se încrie în rândul partidelor în care gazdele nu au voie să mai facă paşi greşiţi.

Va fi un joc care le poate aduce orădenilor trei puncte importante în economia campionatului şi menţinerea în plutonul fruntaş. "Sperăm să nu mai facem greşelile din meciul cu UTA, pe care l-am pierdut, şi să relansăm şirul victoriilor. Ne-am propus să acumulăm minimul 9 puncte în partidele pe care le mai avem de disputat, pentru a ne clasa între primele 5 echipe la finalul turului. FC Argeş este o echipă tânără, bine organizată, cu un potenţial încă nevalorificat şi care ne poate pune probleme", a declarat într-o conferinţă de presă joi antrenorul Gheorghe Ghiţ.

Deşi la Arad FC Bihor a avut o evoluţie modestă, fiind dominată clar de adversari, antrenorul orădenilor continuă să le dea credit jucătorilor care s-au aflat pe teren în eşecul din etapa trecută cu UTA, scor 1-2.

Coroian revine

Dintre titulari, Danci nu va fi inclus în lot, el fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în timp ce Ianciuk se află plecat în Ucraina, pentru a obţine viza turistică, deoarece i-a expirat. "Jucătorii sunt supuşi greşelilor, altfel fiecare acţiune de atac s-ar solda cu gol. S-a greşit la Arad, dar sper ca acele greşeli să nu se mai repete", a afirmat Gheorghe Ghiţ.

Pe de altă parte, antrenorul a spus că, jucător de perspectivă, Coroian va reveni printre titulari în meciul cu FC Argeş. Evoluţia lui bună de la Arad l-a determinat pe Ghiţ să-l anunţe printre primii 11 jucători care vor fi prezenţi în teren încă de la debutul partidei. "Coroian şi-a revenit după problemele de sănătate care l-au făcut să piardă o bună parte din cantonamentul de iarnă, este în creştere de formă, aşa cum a dovedit-o şi în meciul cu UTA, şi va fi titular. În ceea ce priveşte linia defensivă, deşi a greşit la ambele goluri, ea va rămâne în aceeaşi componenţă, cu Oltean, Muscă, Deaconescu şi Tegzeş", a spus Ghiţ.

Ca fapt divers, dacă înaintea meciului cu UTA tehnicianul l-a nominalizat pe atacantul arădenilor Ţucudean ca fiind un jucător cu potenţial, şi care a marcat ambele goluri ale învingătoarei, de data aceasta, din superstiţie, el s-a ferit să mai discute despre jucătorii echipei adverse.

La meci şi cu buletinul

De reţinut că şi la acest meci se vor acorda facilităţi pentru o parte dintre orădenii care intenţionează să urmărească meciul dintre FC Bihor şi FC Argeş. Pensionarii, doamnele, domnişoarele şi copiii până la 14 ani vor avea acces gratuit. De asemenea continuă campania clubului de a oferi locuitorilor din Oradea posiblitatea să intre gratuit la meci pe bază de buletin.

După ce orădenii care au domiciliul pe străzi ale căror denumiri încep cu litere de la A la F au avut posibilitatea să urmărească gratuit ultimele partide disputate de FC Bihor pe teren propriu, pe bază de buletin, de data aceasta a venit rândul celor care locuiesc pe străzile ale cărei nume încep cu G şi H.