După rezultatul de egalitate, dezamăgitor, de miercuri de pe teren propriu, cu Mureşul Deva şi după demisia, de joi, a antrenorului italian Leonardo Gabbanini, formaţia fanion de fotbal a judeţului încearcă să strângă rândurile şi să abordeze cu luciditate următorul joc din campionat.

În etapa a X-a a seriei vestice din liga secundă, "roş-albaştrii" vor evolua duminică, tot pe teren propriu, în compania celor de la Juventus Bucureşti.

Chiar dacă vor evolua în faţa propriilor suporteri, orădenii sunt conştienţi că şi acest joc le poate crea probleme, cu atât mai mult cu cât bucureştenii pregătesc bine acestă confruntare. Tocmai de aceea au ajuns încă de vineri la Oradea.

De altfel, noul antrenor principal al FC Bihor, Stelian Farcău este prudent. "Sper să facem un meci cât mai bun împortiva unui adversar incomod", a spus el.

Orădenii nu vor putea conta la acest joc pe Moraru, încă nerefăcut complet după o mai veche accidentare şi Danci, suspendat pentru cartonaşul roşu, primit la meciul de miercuri cu Mureşul Deva.

Meciul FC Bihor - Juventus Bucureşti este programat duminică de la ora 11 pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" şi va fi arbitrat la centru de Teodora Albon din Cluj Napoca, putând fi urmărit şi pe micile ecrane pe canalul Digi Sport.

În cazul unei victorii, FC Bihor va face totuşi un salt de câteva locuri în clasament, urmând să părăsească poziţia a 12-a, ocupată în prezent.