FC Bihor revine în campionatul Ligii 2 după o pauză de trei săptămâni și are parte de un adversar aflat în partea superioară a clasamentului. Formația orădeană o întâlnește duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, pe FC Bacău, ocupanta locului 4 după primele opt etape.

Pentru FC Bihor, partida de duminică reprezintă mai mult decât revenirea în campionat după întreruperea provocată de acțiunile echipelor naționale. Este un nou punct de plecare pentru o echipă care a alternat evoluțiile bune cu rezultatele mai puțin convingătoare și care, după opt etape, se află pe locul 15, cu 9 puncte. FC Bacău are 15 puncte și o singură înfrângere în actualul sezon.

Ultimul meci oficial disputat de orădeni a fost în urmă cu trei săptămâni, la Râmnicu Vâlcea, unde FC Bihor a pierdut cu 2-3. În aceeași rundă, FC Bacău a remizat pe teren propriu, 2-2, cu Cetatea Suceava.

Pauza competițională i-a oferit lui Erik Lincar timpul necesar pentru a lucra la aspectele care au ridicat probleme în primele opt etape și, totodată, pentru a recupera o parte dintre jucătorii accidentați.

„Nu va fi un meci ușor”

Antrenorul lui FC Bihor se așteaptă la o partidă dificilă în compania unei echipe care a făcut transferuri importante și care are jucători capabili să pună probleme în special în ofensivă.

„E o echipă clasată sus, care față de anul trecut a reușit să transfere anumiți jucători cu experiență, o echipă care a avut rezultate destul de notabile. Are anumiți jucători periculoși, mai ales în atac, Mitrică, Petre, pe zonele laterale, dar și doi fundași centrali spanioli. Nu va fi un meci ușor”, a declarat Erik Lincar la conferința de presă de joi.

Tehnicianul orădean spune, însă, că perioada de pauză a fost una utilă pentru echipa sa.

„Am așteptări mari de la echipa noastră, mai ales că după această pauză am reușit să ne pregătim foarte bine și să mai recuperăm și din jucătorii accidentați. Sper că și din punct de vedere al nivelului fizic au crescut”, a afirmat Lincar.

FC Bihor are, după primele opt etape, două victorii, trei remize și trei înfrângeri, cu un golaveraj de 13-10.

„Poți să fii undeva sus”

Una dintre problemele evidențiate de antrenor este lipsa constanței, în special în deplasare. Lincar consideră că echipa trebuie să transforme prestațiile bune în rezultate și să elimine momentele de neatenție care au costat-o puncte.

„Dacă îți câștigi toate jocurile de acasă, poți să fii undeva sus, doar că trebuie să obții ceva și în jocurile din deplasare”, a spus antrenorul.

Acesta a făcut referire și la cele patru puncte pierdute în primele două meciuri disputate pe teren propriu, dar și la problemele defensive care au apărut în deplasare.

„Am avut acele momente în timpul jocului pe fază defensivă în care e greu să înțelegi momentele acelea de lipsă de concentrare, de încredere”, a explicat Lincar.

În același timp, tehnicianul spune că este mulțumit de ceea ce vede la antrenamente și continuă să aibă încredere în lotul pe care îl are la dispoziție.

„Cred foarte mult în această echipă. Deși poate să zică oricine că n-avem calitate, n-avem valoare, că unul-i bătrân, că unul-i nu știu cum, vă zic, la antrenamente suntem foarte buni. Doar că toate lucrurile astea trebuie să le transpunem și pe teren, în meciurile oficiale”, a declarat antrenorul.

Obiectiv clar

La conferința de presă a participat și Dragoș Tescan, unul dintre jucătorii care au avut probleme medicale în această perioadă. Mijlocașul a recunoscut că accidentarea l-a scos din ritmul pe care și-l construise în perioada de pregătire.

„Acum am început să mă simt bine din punct de vedere fizic. Clar n-a fost o perioadă ușoară. Nu mă așteptam fix înainte de începutul campionatului, după ce acumulasem în toată perioada de pregătire ritm și veneam de pe fondul de încredere din anul precedent, să am un alt start de sezon”, a spus Tescan.

Accidentarea l-a ținut aproximativ o lună în afara ritmului obișnuit, iar jucătorul spune că își propune să revină la forma din sezonul precedent și să își îmbunătățească cifrele.

„Îmi doresc acum să-mi revin ușor-ușor la forma de anul trecut și, până la urmă, să am evoluții mai bune decât anul trecut. Ăsta e scopul, să progresezi de la an la an. Dacă am avut, nu știu, patru pase de gol, să am anul ăsta opt pase de gol”, a afirmat Tescan.

Pentru el și colegii săi, primul obiectiv este mult mai simplu și mai apropiat: victoria cu FC Bacău.

„Obiectivul este clar: victoria cu Bacău. Ăsta este obiectivul echipei în perioada următoare”, a spus jucătorul.

„Oarecum naivi”

Tescan a vorbit și despre cele două deplasări de la Vâlcea și Popești-Leordeni.

„Îmi doresc să ne luăm revanșa față de noi înșine, pentru că cred că am fost oarecum naivi la Vâlcea. Am avut meciul în mână”, a explicat fotbalistul.

În opinia sa, echipa trebuie să păstreze ceea ce a funcționat și să învețe din greșelile care au dus la pierderea unor puncte importante.

„După meciul pe care l-am făcut foarte bun acasă cu Steaua, să mergem în deplasare şi să luăm, pe două greșeli, două contraatacuri... automat și moralul scade oarecum când iei două goluri în 10 minute”, a mai spus Tescan.

Un vestiar unit

Chiar dacă FC Bihor nu are linia de clasament pe care și-ar fi dorit-o după primele opt etape, Dragoș Tescan spune că atmosfera din vestiar este una bună și că echipa a rămas unită.

„Noi suntem, cred eu, un grup unit, ne ajutăm. La Arad a fost un meci care cred că ne-a închegat mai mult, cel puțin pe fază defensivă, fiindcă am suferit oarecum”, a declarat acesta.

Tescan consideră că inclusiv jucătorii ofensivi au responsabilități importante în organizarea defensivă.

„Faza defensivă începe în primul rând cu noi, jucătorii de atac, pentru că noi trebuie să ne susținem colegii și să îi ajutăm”, a spus mijlocașul.

El a insistat și asupra ideii de a lua fiecare meci de la zero, fără ca rezultatele anterioare să afecteze pregătirea pentru următoarea partidă.

„Tot timpul e un nou început. Trebuie să ai motivație să o iei de la capăt zi de zi, la fiecare antrenament”, a transmis Tescan.

„Nu există o rețetă”

Erik Lincar a explicat și cum a abordat perioada de pregătire și alcătuirea echipei după primele etape. Antrenorul a amintit că, după partida foarte bună făcută de FC Bihor împotriva Stelei, a decis să păstreze același prim „11”, lucru mai puțin obișnuit pentru el.

„După jocul cu CSA, mai ales după acel meci foarte bun, chiar poate să fie un etalon pentru noi, am zis să folosesc același 11. (...) Și uite că n-am reușit, din păcate, nici la Vâlcea să obținem cele trei puncte, deci putem spune că nu există o rețetă”, a explicat Lincar.

Mesajul său înaintea meciului cu FC Bacău este unul de încredere, dar și de realism: echipa trebuie să își confirme valoarea prin rezultate.

„Am așteptări mari de la ei”, a spus antrenorul, referindu-se la jucătorii săi.

FC Bihor – FC Bacău, duminică

Partida dintre FC Bihor și FC Bacău se dispută duminică, 11 octombrie, de la ora 15:45, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, în cadrul etapei a 9-a a sezonului regular al Ligii 2.

Pentru orădeni, este primul meci de campionat după trei săptămâni și o oportunitate de a relansa parcursul într-un sezon în care echipa a arătat că poate evolua la un nivel ridicat, dar nu a reușit încă să aibă constanța necesară în rezultate.

De partea cealaltă, FC Bacău vine la Oradea de pe locul 4, cu 15 puncte, după un început de sezon care i-a permis să rămână în zona superioară a clasamentului.

Bilete pentru meciul de duminică sunt disponibile aici, la prețuri începând de la 20 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!