După revenirea din cantonamentul de la Debrecen, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor se antrenează acum pe plan local, la stadionul Municipal "Iuliu Bodola" şi pe terenul sintetic de la Salonta.

În tot acest timp, antrenorul Gheorghe Ghiţ testează anumiţi jucători, în scopul completării lotului de jucători. După sârbul Vidovic, un sirian şi un italian sunt acum în probe la echipa fanion a judeţului Bihor.

Utilizat în repriza a doua a jocului cu Ferencvaros, Vidovic, provenit din prima ligă a campionatului de fotbal al Serbiei, nu a dat rezultate şi, astfel, deja s-a renunţat la el, pe motiv că acesta evolua pe un alt post decât cel dorit de antrenor, mijlocaş lateral, faţă de mijlocaş central (postul vizat de orădeni).

După plecarea lui Vidovic, de două zile au venit la echipă în schimb italianul Rinaldo Lispi, jucător în vârstă de 24 de ani, provenit de la echipa Foligno Calcio din serie C1, şi sirianul Mohamed Zetoun, în vârstă de 21 de ani, care în această iarnă s-a mai aflat în pregătiri şi cu echipa de liga a III-a Millenium Giarmata. Dacă italianul Lispoi evoluează pe postul de fundaş central, sirianul Zetoun este mijlocaş stânga.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ susţine că încă nu s-a edificat cu privire la valoarea lor şi îi va mai testa şi în zilele următoare.

Până marţi echipa îşi va continua pregătirile pe plan local, alternând antrenamentele cu unul-două pe zi, în funcţie de programul întocmit de tehnicieni. Miercuri, 16 februarie, FC Bihor va susţine următorul joc amical, la Mediaş, în compania echipei locale Gaz Metan, una dintre revelaţiile ediţiei actuale a campionatului primei ligi.