După ce, luni, conducătorii Consiliului Judeţean Bihor au semnat documentele prin care au fost alocaţi 3 miliarde de lei vechi clubului FC Bihor, iar marţi la ora prânzului s-a întrunit Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA), pentru a desemna un nou preşedinte, în persoana lui Viorel Nemeş, la antrenamentul de marţi seară al echipei orădene de fotbal au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, şi noul preşedinte al clubului, însoţiţi de omul de afaceri Ioan Cuc, cel care a sprijinit şi sezonul trecut echipa orădeană.

Preşedintele CJ Bihor a ţinut să fie prezent, alături de noul preşedinte al clubului, în vestiarul jucătorilor şi apoi şi la antrenamentul acestora, pentru a-i asigura pe componenţii lotului echipei orădene de susţinerea pe care Consiliul Judeţean o va acorda. Cornel Popa i-a asigurat pe jucători că îşi vor primii în continuare banii la timp, că are încredere în ei şi în antrenor, şi că echipa va evolua în continuare în liga a doua.

"Iniţial am dorit să înscriem echipa în Liga a III-a, dar ne-am gândit că ar fi păcat, ne-am bate joc de munca jucătorilor şi a antrenorilor, dar şi faţă de acest oraş şi de suporterii echipei, care este una de tradiţie şi fanion a judeţului nostru. Avem încredere în antrenor. Domnul Pelici a făcut treabă bună până acum şi avem toată încrederea în el", a declarat Cornel Popa.

"Ar fi fost păcat să renunţăm acum la club, după ce s-au dat atâţia bani. Renunţam acum, şi banii pe care i-am alocat până în prezent se duceau pe apa Sâmbetei", a punctat preşedintele CJ. Acesta a numit şi situaţia din prezent ca un "moment zero sau un nou început".

Astfel, după instalarea noului preşedinte, la FC Bihor se va putea vorbi acum şi de cantonament, care este foarte posibil să înceapă chiar în partea a doua a acestei săptămâni, şi de formarea unui lot competitiv care să abordeze noul sezon, cu scopul îndeplinirii obiectivului propus, care, conform declaraţiei lui Viorel Nemeş, este menţinerea în liga a II-a.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte înscrierea echipei în eşalonul secund, aceasta se poate face până pe data de 20 iulie, Federaţia Română de Fotbal prelungind cu 5 zile termenul de înscriere, tocmai pentru că multe formaţii din întreaga ţară se confruntă cu probleme, în special de ordin financiar.