După jocul din cupă de la Sântandrei, fotbaliştii de la FC Bihor revin la campionat şi se pregătesc pentru următorul duel din Liga a II-a. Acesta este programat sâmbătă, 10 august, în deplasare, la Buftea, în compania celor de la AFC Câmpulung Muscel.

Jocul, care va conta pentru etapa a 2-a a eşalonului secund, va începe la ora 11 şi va fi televizat, urmând a putea fi văzut pe Digi Sport şi Prima Sport.

Partida se va desfăşura la Buftea, acolo unde îşi va susţine în această etapă echipa din Câmpulung Muscel jocul de acasă, din cauza lucrărilor de restaurare care sunt în plină desfășurare la stadionul Municipal din Câmpulung.

Pentru această confruntare, echipa orădeană va face deplasarea vineri după-amiază, cu avionul, urmând a fi cazată la Mogoşoaia.

„Pregătim şi meciul de la Buftea, aşa cum pregătim toate jocurile, cu intensitate maximă. Mergem să jucăm şi acolo la victorie şi sperăm că va fi un rezultat pozitiv. Cu siguranţă vom trimite în teren o altă echipă faţă de cea utilizată în meciul de cupă de miercuri. Noi tot timpul mergem să câştigăm, dar până la urmă rezultatul este cel care îţi dă satisfacţie”, a declarat directorul tehnic al FC Bihor Oradea, Gustavo Aragolaza.

Reamintim că în primul joc din campionatul Ligii a II-a, FC Bihor a remizat pe teren propriu, sâmbătă, 3 august, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, cu scorul de 0-0.

De partea cealaltă, formaţia din Câmpulung Muscel, care, la rându-i este o nou-promovată, a debutat cu o înfrângere, scor 0-2, în noua ediţie de campionat, suferită pe terenul celor de la CSM Focşani.

De menţionat că la echipa din Câmpulung Muscel a ajuns acum şi fostul jucător al echipei FC Bihor, Bogdan Vasile.


Programul etapei a 2-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri, 9 august, ora 18

FC Voluntari – Concordia Chiajna (TV)

Sâmbătă, 10 august, ora 11

CSC Şelimbăr – Metaloglobus Bucureşti
CS Afumaţi – CS Mioveni
Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Slatina
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FK Miercurea Ciuc
AFC Câmpulung Muscel – FC Bihor Oradea (TV)
Metalul Buzău – Steaua Bucureşti
ACSM Reşiţa – CSC Dumbrăviţa

Duminică, 11 august, ora 17

FCU Craiova – Chindia Târgovişte (TV)

Luni, 12 august, ora 17

Campionii FC Argeş – CSM Focşani (TV)

Jocul Unirea Ungheni – Corvinul Hunedoara a fost amânat pentru a dată încă nestabilită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!