Competiţia de fotbal organizată de Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, şi intitulată "Turneul amical de fotbal Bihor - Hajdu-Bihar" şi-a desemnat miercuri câştigătoarea. Aceasta este formaţia FC Hidişelul de Sus, cea care s-a impus în finala, desfăşurată pe Stadionul "Iuliu Bodola" din Oradea, cu categoricul scor de 4-1, în faţa echipei CF Bihorul Beiuş.

Meciul a fost la discreţia echipei din Hidişel, care la pauză conducea cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Agiurgioaei, în minutul 13, şi Delian Cuc, în minutul 24.

După pauză, în repriza a doua, beiuşenii au marcat mai întâi, prin Mihoc, în minutul 63, însă peste doar un singur minut, acelaşi Delian Cuc a readus din nou diferenţa de două goluri pe tabelă şi tot el, în minutul 71, a închis tabela, stabilind scorul final, la 4-1.

Astfel, echipa bihoreană, care luptă pentru promovarea în liga a III-a a cucerit potul cel mare al competiţiei, suma de 60.000 de lei, cuveniţi învingătoarei, care se adaugă la ceilalţi bani, cuceriţi de-a lungul competiţiei pentru punctele acumulate în faza grupelor şi calificarea în fazele superioare.

Pentru faptul că s-au clasat pe locul II, beiuşenii de la CF Bihorul, pe lângă diplome şi medalii au intrat şi în posesia sumei de 30 .000 de lei, bani oferiţi de organizatori.

În finala mică, desfăşurată în deschiderea jocului pentru stabilirea învingătoarei competiţiei, Crişul Sântandrei a învins, de asemenea, clar, cu scorul de 5-1, echipa CSM Olimpia Salonta. La pauză a fost 1-1, iar golurile au fost înscrise de I. Filimon, de două ori, Ov. Morna, tot de două ori, şi Milian, pentru învingători, respectiv de C. Matei, pentru salontani.

Pentru faptul că s-au situat pe locul al III-lea, elevii antrenorului Ciprian Dianu, cei de la Crişul Sântandrei, au intrat în posesia sumei de 20.000 de lei, iar echipa din Salonta, pentru că a ocupat locul IV, a câştigat 10.000 de lei.