În derby-ul etapei a XXIV-a a Ligii a IV-a, seria judeţului Bihor, echipa FC Hidişel s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 4-3, în faţa liderului, echipa Kinder Paleu.

Gazdele au condus în acest joc chiar cu scorul de 3-0, dar apoi au tremurat pentru victoria, ce a fost obţinută până la urmă în prelungiri.

Cei de la FC Hidişel au avut un final de primă repriză foarte bun, marcând de trei ori, prin Ciuciu, care a înscris în minutul 39. Apoi la doar două minute, Agiurgioaei a ridicat scorul la 2-0, pentru ca în ultimul minut al primei reprize, acelaşi jucător, Agiurgioaei, să mai înscrie o dată şi să-şi treacă în cont "dubla".

În repriza a doua situaţia s-a schimbat însă. La doar cinci minute de la reluare, Balea a redus din handicap, iar în minutul 65, tot el a marcat pentru 3-2. Oaspeţii au continuat să preseze şi în minutul 74, acelaşi jucător, Petru Balea şi-a trecut în cont tripla, înscriind pentru 3-3. Mulţumiţi că au egalat, oaspeţii au făcut apoi însă pasul înapoi. FC Hidişel a profitat şi a reînceput să devină periculoasă la poarta lui Gheţe. Lovitura decisivă le-au aplicat-o în al treilea minut de prelungiri, când Agiurgioaei a centrat şi Paul a înscris cu un şut din cădere la colţul scurt. Scor final 4-3.

Astfel, FC Hidişel este singura echipă care a învins liderul până acum în acest sezon. Cu toate acestea, Kinder Paleu rămâne principala favorită la câştigarea campionatului.


FC Hidişel - Kinder Paleu 4-3 (3-0)

Au marcat: Cuciu 39, Agiurgioaei 41, 45, I. Paul 90+3 / Balea 50, 65, 74

FC Hidişel: Scurt - Crişan, Ciuciu, Pocian, Chira, Cozac (72 Beudean), R. Giura (53 I. Paul), Grosu (88 F. Puie), Ungur (62 Sundas), Agiurgioaei, Dumiter. Antrenor: Adrian Iova

Kinder: Gheţe - Cătană (46 Paşca), Mureşan (33 Mihuţ), Lupuţ, R. Ştefan, Tătar, Balla, Balea, Rogojan (65 Laszlo), E. Popa, E. Kiss. Antrenor: Muzsnay Zsolt

Cartonaşe roşii: Ciuciu 90+3 / -
Arbitri: Laurenţiu Danşa - Octavian Şovre, Bogdan Gireadă.
Observator AJF: Mircea Bărcan.


Rezultatele, marcatorii şi componenţa echipelor în celelalte partide din Ligii a IV-a, etapa a 24-a:

Crişul Sântandrei - CSC Sânmartin 4-1
Marcatori: Ţârţ 44, L. Junc 48, Găvrilaş 60, Lobonţ 90+2 / Lavrancsik 70
Eliminat: O. Morna (Sânmartin) 89 pentru cumul de cartonaşe galbene
Crişul: Verdeş - Bibarţ, Matei, Ţârţ (66 Chiricheu), F. Molnar, Novak, Junc, L. Molnar (87 Filimon), Ramariavelo (46 Dianu), Găvrilaş (66 R. Ardelean), Lobonţ.
Antrenor: Ciprian Dianu.
CSC: Petre - Gherle, Nan (79 M. Iuhas), Mălaiu, O. Marian, Popuş (46 B. Popa), D. Iuhas (87 Florescu), B. Iova, Cr. Copil (46 Selegean), Lavrancsik, O. Morna.
Antrenor: Cosmin Brândaş.
La juniori: 3-1 (Abrudan Răzvan, Ivan Ionuţ, Merje Cristian / Tiponuţ Laszlo)

Crişul Aleşd - Poiana Budureasa 0-0
Crişul: Barabaş - Fora, Cătană, Kovesdi, A. Cipău, S. Cipău, Fogaraşi, M. Madar, B. Coste, Balogh (46 Bodea), Ţinc (65 Biber).
Antrenor: Mircea Madar.
Poiana: Sere - Ştefan (80 Oancea), D. Cuc, R. Bogdan, I. Merce, Turcan, Sabău, Lazea, L. Bogdan, Toma, Chebeleu (77 S. Balaj).
Antrenor: Sandu Balaj
La juniori: 10-0 (Lascău Răzvan 5, Hiriţ Mihai 2, Sivoc Ioan, Lazăr Ronald, Cocoş George).

Luceafărul II Mădăras - Viitorul Marghita 1-2
Marcatori: Barani 4 / Lukacs 57, 69
Luceafărul II: Toderaş - Iovan, Pantea, Buştea, Fl. Pop, Barani, David, Popescu, Lazăr, Kis E., Chiş O.
Antrenor: Ioan Haşaş.
Viitorul: Gabor - Ciordaş, Forizs, Şumălan, Hosu, Miclean (31 Hebriştean), Orbai, Demian, Maghiar, Cadar, Lukacs.
Antrenor: Lucian Rulea.
La juniori: 5-2 (Csordas Otto, Kovacs Iosif, Ciotea Giulio, Argyelan Csaba 2/Sas Alexandru, Radu Manuel)

Victoria Avram Iancu - Viitorul Borş 3-3
Marcatori: Ciocan 52, C. Chişe 64, Haiduc 87 / L. Jurca 34, Kerekgyarto 51, Rozsa 56
Victoria: Matei - Chişe, Hering, Iacob, O. Varodi (53 Haiduc), Costea, Filip, Benea (46 Ciocan), Puşcaş (58 Cuciula), Blaga (68 L. Varodi), Paina.
Antrenor: Cosmin Paina.
Viitorul: Balogh - Negru (90 E. Pop), Moisi, Varitz (81 A. Marinău), Bacso, Tătar (84 Kovacs J.), Rozsa, Kerekgyarto, Moisa, M. Daroczi, L. Jurca (71 Marton).
Antrenor: Vig Zoltan.
La juniori: 3-1 (Chişe Cătălin, Herman Gheorghe, Morar Iuoan - Szilagyi Sandor)

Biharea Vaşcău - Locadin Ţeţchea 2-0
Marcator: M. Merce 32, 60
Biharea: Bărăian - Hulber, Pădureanu, Ienciu (68 Bara), Boldor, Tuduce, M. Merce (85 Briscan), Fl. Merce, Micula (76 Plisco), Lupşe (65 Haica), Moş.
Antrenor: Dorin Boca,
Locadin: Alpărian - Pintea, Paşca (33 Şincai), L. Popa, Borzescu (63 D. Varga), Mangra, Avram, D. Pop, Barna (51 Dunşoară), Căvescu, Peter.
Antrenor: Florin Negrea.
La juniori: 4-1 (Haica Adrian, Micula Andrei, Petruţa Vasile, Negrea Alin / Garcia Răzvan)

CSO Ştei - Cetatea Valea lui Mihai 3-2
Marcatori: Modan 19, Raţ 40, 61 / Szalai 45+1, Ruszkai 50
La juniori: 5-0 (Pele Dragoş 2, Toma Darius, Deva Adrian, Jurcă Viorel)


CLASAMENT:

1. Kinder Paleu 23 19 2 2 57-19 59
2. Crişul Sântandrei 22 17 0 5 56-18 51
3. FC Hidişel 22 15 4 3 53-29 49
4. Poiana Budureasa 23 10 5 8 38-36 35
5. CF Liberty 22 10 4 7 48-32 34
6. Viitorul Marghita 23 10 4 9 26-29 34
7. CSO Ştei 22 9 5 8 29-32 32
8. CSC Sânmartin 22 8 6 6 26-29 30
9. Victoria A. Iancu 22 8 5 9 45-51 29
10. Biharea Vaşcău 22 7 4 11 29-38 25
11. Viitorul Borş 23 5 6 12 38-48 21
12. Luceafărul II 22 6 3 13 32-53 21
13. Crişul Aleşd 22 4 7 11 21-37 19
14. Cetatea Valea 23 4 5 14 29-46 17
15. Locadin Ţeţchea 23 3 6 14 33-64 15