Federaţia Română de Fotbal a dat curs solicitării clubului orădean de fotbal FC Bihor, care a cerut amânarea partidei de sâmbătă, 3 septembrie, de la Drobeta Turnu Severin, cu formaţia locală Gaz Metan Severin, contând pentru etapa a III-a din Liga a II-a, Seria a II-a. Astfel, partida dintre Gaz Metan Severin şi FC Bihor, programată iniţial pentru sâmbătă, 3 septembrie, a fost amânată pentru data de 14 septembrie, ora 20.

FC Bihor a solicitat această amânare Federaţiei Române de Fotbal, datorită faptului ca are doi jucători importanţi convocaţi la lotul national de tineret (U21), pe mijlocaşul Selagea şi atacantul Mărkuş. Aceştia vor evolua vineri, în echipa pregătită de Emil Săndoi, în deplasare, în compania reprezentativei similare a Kazahstanului.

FC Bihor va disputa sâmbătă, 3 septembrie, totusi un joc amical. "Roş-albaştrii" vor întâlni în deplasare echipa de pe locul IV în Liga I, după 5 etape, U Cluj. Jocul va avea loc de la ora 11.