O femeie în vârstă de 42 de ani din localitatea bihoreană Peştiş a murit îngheţată, după ce a căzut pe o alee ce ducea spre casă şi a rămas în frig mai multe ore.

Aceasta a fost găsită fără suflare miercuri, de către rude, la câţiva metri de casa în care locuia.

Femeia era o consumatoare înrăită de alcool şi cel mai probabil, în stare de ebrietate fiind, a căzut şi nu s-a mai putut ridica.

Medicii de la Ambulanţă nu au mai putut să o salveze, femeia fiind decedată, în urma hipotermiei.

"Cauza decesului urmează să se stabilească în urma necropsiei. Cadavrul nu prezintă urme de violenţă şi nu sunt suspiciuni de omor", a declarat joi agentul principal Ioan Lascău, de la Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.