Echipaje de pompieri şi medici de la Ambulanţă au avut, marţi, o dificilă misiune de salvare. Printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, dat la ora 11.40, un bihorean a sesizat că a observat o persoană căzută pe un teren agricol de pe raza localităţii Salonta, aceasta fiind în imposibilitatea de a se ridica.
Pentru salvarea femeii, au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Salonta şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"Întrucât accesul în zonă nu era posibil cu ambulanţele din cauza terenului mlăştinos, echipajele s-au deplasat pe jos aproximativ trei kilometri, dispeceratul contactând simultan şi reprezentanţii primăriei, în vederea asigurării unui utilaj pentru transportul victimei, în timp cât mai scurt, la ambulanţe", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Femeia, în vârstă de 50 de ani, a stat în noroi ore bune şi, când salvatorii au găsit-o, era hipotermică. Pompierii militari şi membrii echipajului SAJ i-au acordat îngrijirile necesare, după care, cu ajutorul unui tractor cu remorcă, trimis de reprezentanţii autorităţilor publice locale, au transportat-o la autospecialele medicale şi de acolo, la spital.