Începând cu 10 martie, românii vor putea vedea cu ochiul liber o cometă pe cer. Fenomenul este unul rar, spun specialiştii.

Vreme de zece zile după data de 10 martie, cometa C/2011 L4 PANSTARRS se va afla la depărtarea cea mai mică de Soare, punctul minim de 45.110.041 km fiind atins chiar pe 10 martie, la ora 6, ora României.

Cometa va putea fi văzută cu ochiul liber, însă cei care doresc să o vadă în detaliu ar trebui să folosească un binoclu. Ea va apărea înspre vest, astfel că orice loc din care putem vedea Soarele la apus este bun.