Jó bor, jó egészség, adică vinul bun e sănătate curată. Aşa spun sătenii din Diosig, care la finalul lunii mai aşteaptă bihorenii şi alţi curioşi la un eveniment... de soi.

Festivalul Vinului se va desfăşura, în premieră, în curtea Castelului Zichy din localitate, unde participanţii vor putea degusta vinuri alese, între care şi unele din faimosul soi Bakator, specific zonei, şi vor mânca din preparatele gătite de bucătari locali, precum gulyas la ceaun şi purcel la proţap. Deci, un ospăţ pe cinste...

Comuna vinului

În perioada 27-28 mai, Primăria Diosig, în colaborare cu administraţia locală din oraşul maghiar Debreţin, organizează o nouă ediţie a Festivalului Vinului, în cadrul căreia se va acorda şi titlul „Vinificatorul anului”, râvnit de 27 de producători din Bihor şi din Ungaria, între care şi Adrian Anca, fostul atacant al CFR Cluj, devenit viticultor respectat în Diosig, unde are podgorii întinse pe 200 de hectare.

Nu toţi bihorenii ştiu că în Diosig, localitate considerată capitala vinului bihorean, totul este legat de licoarea lui Bachus: istoria, tradiţiile, meşteşugurile şi economia. Pe două uliţe, numite popular Valea „Szépasszony” (Femeia frumoasă) şi „Padalja - Tessék-Sor” (Şirul Poftiţi - Sub bancă)”, sunt înşirate cele mai vestite şi vechi pivniţe din zonă, unde pe vremuri gazdele îşi ospătau vecinii şi vizitatorii cu vin până când unii cădeau sub bancă. În comună, porţile gospodăriilor sunt decorate cu ciorchini şi frunze de viţă, dar şi cu vorbe de duh, evident tot despre vin, cum e aceea că vinul bun este sănătate curată.

Serbare cu Bakator

Anul acesta organizatorii festivalului vor scoate la lumină primele butelii cu vin făcut dintr-un soi special de struguri, Bakator - rujiţa, dispărut din zonă în anii comunismului şi readus la viaţă cu trudă de un tânăr viticultor, Lorant Heit. Pentru a sărbători tradiţiile şi a populariza vinul considerat în alte timpuri cel mai bun din zonă, organizatorii au decis să-i acorde festivalului denumirea „Bakator”.

Mados Attila, primar Diosig„În secolul XIX, cel mai renumit vin din Diosig era vinul Bakator. A devenit atât de celebru, încât contele Széchényi István l-a considerat unul dintre vinurile sale preferate, iar contele Zichy Ferenc, care avea domeniu aici, a decretat că în Diosig există două soiuri de vin: Bakator şi toate celelalte”, spune primarul comunei, Mados Attila (foto).

Viticultor înrăit, în 1870, contele Zichy a întemeiat la Diosig şi prima şcoală de viticultură din Ungaria, unde cursanţii puteau învăţa tainele meseriei făcând practică în podgoriile nobilului. „Vinurile Bakator de pe domeniul Zichy au ajuns chiar şi la curtea regală din Austria, iar 200 de butelii au fost comandate şi livrate în 1871 Împăratului Chinei”, mai spune edilul.

Întrecerea bucătarilor

În premieră, Festivalul Bakator se va ţine în curtea Castelului Zichy, aflat în proces de restaurare pe fonduri europene. În cadrul evenimentului, la standuri special amenajate, vor putea fi degustate vinuri Bakator de la cinci producători europeni, dar şi vinuri fermentate în pivniţele din comună, cum e crama familiei Kun Barna şi Karola, sau pivniţa celui mai bătrân enolog din Diosig, Fábián Tibor, renumită pentru mucegaiul ce-i acoperă pereţii. Vizitatorii vor putea încerca, însă, şi licori provenite din toată Valea Ierului, dar şi din Ungaria.

În curtea conacului, organizatorii pregătesc o petrecere pe cinste, întinsă pe două zile, cu bucate tradiţionale şi ateliere meşteşugăreşti. De asemenea, se vor ţine concursuri de gătit gulaş la ceaun, respectiv purcei şi viţei la proţap. Cum mâncarea şi băutura merg bine cu muzica, petrecăreţii vor avea parte şi de câteva concerte, invitaţi fiind Nightloosers, Racka Jam, Debrecen Dixieland Jazz Band, Bordó Sárkány, Szalonna és Bandája, Ferenczi György, Vivát Bacchus Énekegyuttes şi Kerekes Band.

„Suntem la 40 de kilometri de Oradea şi la o distanţă aproape similară de Debrețin. Diosigul ar putea fi loc de întâlnire pentru locuitorii celor două oraşe înfrăţite”, zice edilul comunei, care aşteaptă cât mai mulţi curioşi la festival. Cu o singură condiţie: să le placă vinul!