Încă de la sfârşitul verii, orădenii se întreabă cum va arăta cel mai mare festival organizat anual de municipalitate. Mai ales că, din acest an, petrecerea nu se mai ţine în Parcul 1 Decembrie, ci în Cetatea reabilitată. 

Începând cu ediţia 2015, organizatorii vor să schimbe faţa Toamnei Orădene, mizând pe o mulţime de activităţi medievale, dedicate atât copiilor cât şi adulţilor, pe zone comerciale ordonate, precum şi pe concerte date de zeci de invitaţi, între care nume cunoscute precum Horia Brenciu sau Loredana.

O altă ţinută

După 6 ani de lucrări, Cetatea poate fi redescoperită de orădeni. Municipalitatea vrea să o promoveze în faţa propriilor locuitori prin organizarea aici a celei de-a XXIV-a ediţii a Toamnei Orădene. "După atâţia ani de reabilitare, ne dorim ca orădenii să descopere că dincolo de zidurile Cetăţii există, pe lângă istorie, şi viaţă", spune city-managerul Eduard Florea.

Începând cu această ediţie, organizatorii îşi propun să dea evenimentului o nouă faţă. "Locaţia ne obligă să gândim activităţi de o altă ţinută. De aceea, pe partea de alimentaţie, în Cetate vor avea standuri reprezentanţii mai multor hoteluri şi restaurante cunoscute în oraş (DoubleTree by Hilton, Ramada, Queens, El Dorado Steak House), care vor pregăti inclusiv produse tradiţionale. De asemenea, vom avea terase şi umbrele unitare oferite de sponsorul nostru, Heineken", precizează Florea.

Cu alte cuvinte, municipalitatea încearcă să delimiteze Toamna Orădeană de aspectul de bâlci pe care îl căpăta evenimentul în trecut. Totuşi, organizatorii îi asigură pe orădeni că vor putea servi în continuare tradiţionalii mici şi cârnaţi, cu berea aferentă, doar că... într-o altfel de prezentare. Anul acesta, Toamna Orădeană este organizată cu un buget de aproape 1 milion de lei, adică circa 226.000 euro, din care 53.000 de euro sunt bani din sponsorizări. Mai exact, cu 21.000 de euro a contribuit Kaufland, cu câte 10.000 euro Heineken şi BCR, cu 6.000 euro Avon, cu 3.500 euro Selgros, în produse şi bani, respectiv cu 2.500 euro Arabesque.

Zilele Cetăţii

Toamna Orădeană 2015 se va desfăşura în perioada 2-11 octombrie, adică pe parcursul a 10 zile, în curtea interioară a Cetăţii. În primul weekend (2-4 octombrie), orădenii se vor putea bucura de o mulţime de activităţi cu specific medieval. Spre exemplu, în fortăreaţă vor fi amplasate mini-tabere medievale şi mai multe ateliere meşteşugăreşti, vizitatorii putând vedea expoziţii de arme şi armuri, spectacole de muzică şi dansuri medievale şi renascentiste, scenete cu lupte în echipament medieval şi jonglerii cu focul.

De asemenea, invitaţii vor organiza ateliere de jocuri teatrale şi jonglerii, precum şi demonstraţii de acrobaţie hipică cu cai frizieni. Pentru cei mici va fi amenajată o zonă specială cu ateliere de face-painting şi mici spectacole de teatru. În plus, viceprimarul Huszar Istvan a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că anul acesta în cadrul Toamnei Orădene va fi organizată şi o expoziţie de păpuşi gigant cu personaje regale aduse din oraşul Székesfehérvár, locul de încoronare şi înmormântare al regilor Ungariei.

Tot în primul weekend, curioşii vor fi invitaţi la tururi ghidate ale Cetăţii Oradea, în limbile română şi maghiară, şi vor putea să descopere istoria fortăreţei orădene prin câteva proiecţii 3D realizate pe Palatul Princiar. Invitaţii primelor seri ale Toamnei Orădene, care vor urca pe o scenă amplasată în prima curte a Cetăţii, sunt Bordo Sarkany, N.O.R., Celelalte Cuvinte (vineri), Melaz & Day Dreamers, Pasărea Rock Simfonic (sâmbătă), Joe Balogh & Jazz Today, O.N.E., Cristina Kiseleff şi Hara (duminică).

Final în forţă

Şi în perioada 5-8 octombrie, adică de luni până joi, orădenii vor putea participa la o mulţime de activităţi în cadrul Toamnei Orădene. Spre exemplu, în câteva încăperi ale fortăreţei vor fi prezentate o expoziţie de carte poştală veche şi una legată de arheologia Cetăţii.

De asemenea, sunt programate o serie de spectacole de muzică şi dans de toate soiurile, că este vorba despre folclor ori chiar muzică simfonică. Printre invitaţii care vor concerta în timpul săptămânii se numără Monica Anghel, Ovidiu Komornyik, Renata Tolvai, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu şi Dumitru Fărcaş.

Pentru ultimul weekend al Toamnei Orădene (9-11 octombrie), municipalitatea a pregătit, pe lângă ateliere de creaţie pentru copii şi tururi ale Cetăţii, o nouă serie de concerte. Invitatul special al serii de vineri va fi Horia Brenciu, alături de HB Orchestra, în timp ce sâmbătă seara va concerta Vama.

Duminică seară, după ce militarii vor intra purtând torţe în Cetatea Oradea, pe scenă vor urca Fly Project şi Loredana cu orchestra Agurida, pentru un show ce promite a fi spectaculos. Ca de obicei, Toamna Orădeană se va încheia cu un spectacol de artificii, care de data aceasta va avea încă o însemnătate: renaşterea fortăreţei din inima oraşului.