Organizatorii Festivalului concurs „D’ale Porcului” anunță că ediția a XI-a a evenimentului, care se va desfășura pe 9 și 10 noiembrie, va fi una specială, fiindcă va angrena mai mulți politicieni, de la partidele parlamentare și cele care au primari în Bihor. 

„Filialele bihorene ale principalelor partide politice din România se vor întrece, în premieră națională, în prepararea tradițională a porcului! Ineditul concurs va avea loc în cadrul ediţiei a XI-a a Festivalului-concurs «D’ale Porcului», duminică, 10 noiembrie 2024, în parcarea ERA Shopping Park Oradea! Organizatorii au lansat invitații către PNL, UDMR, PSD, USR, AUR, PPPR, AMT, UDSCR (partide parlamentare sau care au primari în Bihor), dar au lăsat deschisă lista și altor formațiuni sau candidaților independenți”, se arată într-un comunicat trimis marți pe tema noii ediții a evenimentului.

Nicolae Pop, inițiatorul și directorul festivalului, consideră că, înaintea alegerilor, este „momentul cel mai bun” pentru o astfel de activitate atipică pentru politicieni. 

„Este, poate, momentul cel mai bun pentru ca politicienii bihoreni să își declare respectul pentru satul românesc, să confirme susținerea pentru conservarea și promovarea tradițiilor populare locale. Este, totodată, momentul cel mai bun pentru ca viitorii parlamentari de Bihor să interacționeze direct cu cei cărora le cer votul la alegerile din decembrie 2024, să le arate concret că sunt dispuși să lucreze pentru bunăstarea lor!”, a declarat acesta. 

Concursul „politic” de preparare tradițională a porcului va avea loc în cea de-a doua zi a festivalului, pe 10 noiembrie. În schimb, pe 9 noiembrie se va ține concursul tradițional destinat comunelor din Bihor, precum și altora din țară. 

În cadrul festivalului va avea loc și un târg de produse tradiționale locale, numit „Fain din(ing) Bihor”. 

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală D’Art Oradea în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, filiala Bihor.

SÂMBĂTĂ – 9 noiembrie

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!