Festivalul de teatru ERA Park continuă, în acest sfârşit de săptămână, în sala de evenimente a centrului comercial. De data aceasta, cei chemaţi la spectacole sunt adulţii.

Sâmbătă, 7 mai, de la ora 19, aceştia sunt invitaţi la piesa "Cerere în Căsătorie", susţinută de Fundaţia Culturală ArtX, care surprinde iniţiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov de a se însura cu fiica vecinului său, Natalia Stepanovna. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

Duminică, de la ora 19, iubitorii teatrului sunt aşteptaţi la piesa "SSSST", un spectacol interactiv ce demonstrează că nu avem neapărat nevoie de vorbe pentru a râde. Show-ul este susţinut de actorul orădean Şerban Borda, reprezentant al aceleiaşi fundaţii, ArtX, şi promite multe surprize, care vor binedispune spectatorii.

Festivalul de teatru continuă şi săptămânile următoare. Pe 14 mai, la ERA Park, prichindeii sunt poftiţi la Teatru de copii - "Cufărul magic", în interpretarea lui Sorin Dorobanţu (Sosonuti Party) din Arad -  şi la piesa "Ursul", susţinută de Fundaţia Culturală ArtX. Duminică, 15 mai, se va desfăşura spectacolul "Doctor fără voie", jucat de copii după un text vechi de 350 de ani.

Intrarea este gratuită pentru toată lumea.

Mai multe informaţii despre evenimentele centrului comercial sunt disponibile pe site-ul era-oradea.ro, respectiv pe pagina de Facebook ERA Park Oradea.