Va fi mega-sărbătoare, la ERA Park. În zilele de 16-17 septembrie, parcarea centrului comercial va găzdui Festivalul Familiei, care va aduce o sumedenie de activităţi şi spectacole pentru copii, dar şi super-concerte cu Ami, Irina Rimes, Vanotek şi Feli & the TM Groove.

Startul evenimentului va fi dat sâmbătă, de la ora 11, când copiii vor fi invitaţi la ateliere de creativitate, de LEGO, teatru şi magie, dar şi la competiţii cu multe premii şi surprize.

Concursul Hocus Pocus XXL, în care părinţii vor face echipă cu copiii, prezentări de modă, Zumba, Picioroange, baloane uriaşe de săpun sau tatuaje temporare şi poze la minut sunt alte câteva din activităţile gândite pentru prichindei.

De altfel, parcarea centrului comercial se va transforma într-un adevărat parc de distracţii, cu tiroliană, piste de maşinuţe, carusel, trenuleţ, tobogan gonflabil şi tir cu arcul.

Tot sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17, cei mici sunt invitaţi la premiera piesei "Micuţa Fifi şi prietenii ei", un show de divertisment adresat inclusiv părinţilor. Este vorba despre o piesă interactivă, în care micuţa Fifi se lansează într-o aventură pentru a-şi găsi prietenii, iar spectatorii îi ghidează drumul.

Cât priveşte concertele, sâmbătă seară, de la ora 19, pe scenă va urca Ami, de la ora 20, Irina Rimes, iar duminică, de la ora 19 - Vanotek, si de la ora 20 - Feli & the TM Groove.

Bineînţeles, pe tot parcursul festivalului oaspeţii vor avea parte şi de un ospăţ culinar pe măsură. Cei care trec prin parcarea ERA Park vor avea din ce alege: de la grill-uri şi mâncare tradiţională, până la burgeri, salate, gogoşi glazuraţi, kurtos kalacs sau vată pe băţ.

În acelaşi sfârşit de săptămână, tot ca parte a Festivalului Familiei, la ERA Park se va desfăşura şi târgul de activităţi extraşcolare.

„Participarea la toate aceste evenimente este gratuită, aşa că vă aşteptăm cu drag. Şi cu chef de distracţie!”, au transmis organizatorii.

Găsiţi mai jos programul detaliat al festivalului:

PROGRAM SCENĂ:

Sâmbătă, 16 Septembrie

Ora 17:00 - Spectacol interactiv "Micuţa Fifi şi prietenii ei" împreună cu lansare album melodii

Ora 18:00 - Prezentare de modă pentru copii Graziela Model Agency

Ora 18:30 - Demonstraţii de dans Feeling Dance 

Ora 19:00 - Concert Ami

Ora 20:00 - Concert Irina Rimes

Duminică, 17 Septembrie:

Ora 18:00 - Kidz Zumba cu Giani

Ora 19:00 - Concert Vanotek

Ora 20:00 - Concert Feli & the TM Groove

PROGRAM ATELIERE:

Sambătă, 16 septembrie:

Ora 11:00 - 17:00 – Atelier LEGO

Ora 13:00 - 14:00 – Atelier teatru

Ora 14:30 -16: 30 – Atelier de creativitate copacul familiei:

- Dansuri de grup

- Activităţi dinamice în familie: cursă cu 3 picioare, tras de funie pe familii, tupu

- Bingo

Duminică, 17 septembrie

Ora 11:00 – 18:00 – Atelier LEGO

Ora 11:30 – 17:30 – Concurs Hocus – Pocus cu premii

Ora 12:00 – 15:00 – Atelier de creativitate morişti colorate:

- Capsula timpului (capsula va fi ţinută închisă timp de 1 an)

- Aruncare la ţintă

- Concurs de baloane de săpun

- Mini golf

- Ridicare de zmee

- Experimente ştiinţifice părinte - copil

Ora 16:00 – 17:00 – Atelier de magie