Opt producții românești și maghiare, scurtmetraje prezentate în memoria cineastului Cristi Maghiar și întâlniri cu regizorii Maria Popistașu, Alexandru Baciu și Marian Fărcuț sunt incluse în programul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Filmului pe Frontieră.
Evenimentul se va desfășura între 28 și 30 august, la Complexul Muzeal Arany János din Salonta, iar accesul la toate proiecțiile va fi gratuit.
Programul complet a fost făcut public de organizatori, care au anunțat că festivalul va debuta vineri, 28 august, la ora 20.30, cu scurtmetraje prezentate în memoria lui Cristi Maghiar și cu thrillerul maghiar „Aici mă simt acasă”, premiat la Festivalul de Film de la Sitges și la TIFF.
În următoarele două zile, vor avea loc atât proiecții de dimineață, destinate copiilor și familiilor, cât și seri de film în aer liber. Selecția cuprinde, între altele, lungmetrajele „Y”, „Toate stelele” și „Catane”, animația „Robinson Crusoe”, precum și scurtmetrajele „Magicianul” și „Drumul spre casă”.
„Un loc de întâlnire”
Inițiatorul festivalului, regizorul și producătorul salontan Marian Crișan, a explicat că evenimentul își păstrează și la cea de-a VIII-a ediție misiunea stabilită încă de la început: „Ajuns la cea de-a 8-a ediţie, festivalul continuă să facă ce şi-a propus de la prima ediţie, să fie un loc de întâlnire a cinematografiilor române şi maghiare în mijlocul comunităţii locale din Salonta”.
Regizorul și-a amintit că apropierea sa de cele două cinematografii a început încă din copilărie. „Am copilărit în anii ’80 atât cu filme româneşti, cât şi cu filme maghiare, pe care le vedeam la televizorul alb-negru seară de seară. Acest schimb cultural prin intermediul filmului cred că a fost şi este foarte important”, a spus acesta.
În opinia sa, producțiile valoroase trebuie să ajungă atât la spectatorii tineri, cât și la cinefilii „cu experiență”.
Filme premiate și invitați speciali
Prima seară va fi dedicată, între altele, thrillerului maghiar „Aici mă simt acasă”, în regia lui Gábor Holtai. Potrivit organizatorilor, producția a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Sitges din 2025 și Premiul Publicului la TIFF Cluj 2026.
Sâmbătă seara va fi proiectat și filmul „Y”, regizat de Maria Popistașu și Alexandru Baciu, selectat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia în 2025 și desemnat cel mai bun lungmetraj în secțiunea Zilele Filmului Românesc la TIFF Cluj 2026. Cei doi regizori vor participa la o întâlnire cu publicul după proiecție.
O altă întâlnire va avea loc duminică, după prezentarea scurtmetrajului „Drumul spre casă”, filmat la Salonta. Regizorul Marian Fărcuț va răspunde întrebărilor spectatorilor.
Festivalul le rezervă copiilor și familiilor și două proiecții matinale. Sâmbătă, de la ora 11, va putea fi urmărit filmul de animație „Robinson Crusoe”, iar duminică, de la aceeași oră, va fi prezentată drama de familie „Am scris întâmplător o carte”, în regia Norei Lakos.
Marian Crișan a descris cea de-a doua producție drept „un film special, potrivit pentru întreaga familie”.
Festivalul Filmului pe Frontieră este organizat de Primăria Municipiului Salonta, Rova Film și Asociația Film Vest.
Programul complet
Vineri, 28 august
Ora 20.30 – Deschiderea festivalului
Scurtmetraje în memoria lui Cristi Maghiar
„Aici mă simt acasă” – regia Gábor Holtai, thriller, 124 de minute, 2025
Sâmbătă, 29 august
Ora 11 – Sala copiilor, Muzeul Arany János
„Robinson Crusoe” – regia Victor Antonescu și Francesco Maurizio Guido, animație și aventură, 104 minute
Ora 20.30:
„Magicianul” – regia Bogdan Mureșanu, scurtmetraj de animație, 24 de minute
„Y” – regia Maria Popistașu și Alexandru Baciu, dramă, 98 de minute, 2026
Sesiune de întrebări și răspunsuri cu Maria Popistașu și Alexandru Baciu
Ora 23:
„Toate stelele” – regia Renato Olasz, dramă, 83 de minute, 2025
Duminică, 30 august
Ora 11 – Sala copiilor, Muzeul Arany János
„Am scris întâmplător o carte” – regia Nóra Lakos, dramă și film de familie, 108 minute
Ora 20.30:
„Drumul spre casă” – regia Marian Fărcuț, scurtmetraj, 16 minute, 2025
Sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Marian Fărcuț
„Catane” – regia Ioana Mischie, comedie-dramă, 96 de minute, 2025