Parcul 1 Decembrie s-a umplut de viaţă sâmbătă seară, sute de oameni venind să vadă gulguţele aşezate de Cercetaşii României  pentru a marca Festivalul Luminii. Miile de "licurici" au creat un peisaj feeric.

Tinerii cercetaşi s-au strâns în parc încă de dinainte de ora 19, împânzind aleile. Ca de obicei, cel mai frumos "împodobit" a fost soclul Statuii Ostaşului român, pe ale cărui trepte licăreau vesele lumânările aşezate în "coşuleţe" colorate de hârtie ce au atras mai ales copiii ca un magnet.

Puţin după ora 21, parcul devenise un furnicar. Într-un loc, ascunşi în spatele unui fel de ţarc format din gulguţe, un grup de tineri cântau la chitară, iar lângă statuie, alţii dansau sincron pe "Macarena" sau zorba. Zeci de lampioane au fost lansate spre cer, întregind spectacolul de culoare.

Seara s-a încheiat după ora 23, cu un număr de jonglerii cu foc pe ritm de tobe. Char dacă uneori protagoniştii îşi mai scăpau torţele torţele din mâini, şi-au cucerit publicul.

La final, voluntarii au adunat toate gulguţele în saci de hârtie, lăsând parcul curat.

Festivalul Luminii în Oradea a ajuns la a şaptea ediţie, fiind organizat de Cercetaşii României. Menirea acestuia este de a ieşi din cotidian, publicul fiind chemat doar să se bucure de viaţă.

"Scopul festivalului este de a oferi comunităţilor locale un eveniment în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin diferite forme de artă, iar participanţii se pot deconecta timp de câteva ore, de la problemele şi stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată", au transmis organizatorii.